Muşeţelul

musetel musetelul

Muşeţelul – Matricaria chamomilla ( Compositae )

Denumiri populare mai cunoscute: romaniţă, mătricea, morună, moşiţel, romaniţă bună.

Muşeţelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, scundă, atingând înălţimea de 0.2 – 0.6 metri, mult ramificată. Florile sunt grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben – aurii. Receptaculul capitulului plan la începutul înfloririi devine conic şi gol la interior, ceea ce permite să deosebim florile de muşeţel adevărat de florile recoltate de la speciile înrudite şi lipsite de proprietăţi terapeutice. Muşeţelul este o plantă originară din sudul şi sud-estul Europei, răspândită astăzi pe toate continentele. La noi creste în locuri însorite si mai umede, prin sate, pe lângă garduri, drumuri si căi ferate, pe lângă locuinţele oamenilor, prin lanuri, pe pajişti, cu predilecţie pe soluri nisipoase uşoare. Apare masiv în câmpie pe solurile sărăturoase. Este cultivat în toate zonele tării. Infloreşte din lunile aprilie, mai până la sfârşitul lunii august. Uneori înfloreşte a doua oară prin septembrie. Se poate confunda cu alte specii din genul Matricaria sau din genul Anthemis. Matricaria inodora (muşeţel prost) este lipsit de mirosul aromat caracteristic, iar receptaculul este plin la interior. Matricaria matricarioides (muşetel cu flori verzi) este lipsit de mirosul aromat caracteristic, iar receptaculul este plan sau semiglobulos, inflorescenţele au diametrul mult mai mare (1.5-4 cm), alături de fiecare floare pe receptacul se află câte o palee scuamiformă (se observă după înlăturarea florilor tubuloase de pe receptacul). Matricaria chamomilla are mirosul caracteristic puternic aromat. Receptaculul inflorescenţei este plan la începutul înfloririi, apoi devine conic si gol la interior. Florile ligulate albe sunt femele, orizontale la începutul înfloririi, apoi brusc răsfrânte. Florile hermafrodite sunt tubuloase, dispuse central, foarte numeroase (circa 500), galben-aurii, cu corola cu 5 dinţi, 5 stamine şi un ovar stiamat bifurcat.

Momentul cel mai prielnic de recoltare este când majoritatea inflorescenţelor au petalele florilor marginale dispuse orizontal (Flores Chamomilla). In această fază de înflorire, florile tubulare au cel mai mare conţinut în ulei esenţial, nu se usucă bine, se brunifică uşor. La cele care au trecut de toiul înfloririi, după uscare se scutură o parte din florile tubulare. Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua şi numai pe timp cu soare. Recoltarea din flora spontană se face de obicei o singură dată pe an, ceea ce în condiţiile noastre are loc din luna mai şi până în luna iunie.

Componenţii principali: ulei volatil bogat în chamazulenă, substanţe amare de natură sescviterpenică, flavonoide, substanţe de natură cumarinică, colină, mucilagii, apigenină umbeliferonă, acid salicilic, rezine, fitosterine, substanţe glicozidice, cvercimetrină, acid clorogenic, camilină, vitamina B1 şi vitamina C, substanţe minerale etc.

Proprietăţi: anti inflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, cicatrizante şi gastrice, acţiune emolientă, antiseptică şi decongestivă anorectal şi tonic capilar.

Indicaţii:

Intern: sedativ antispasmodic şi stimulent în cistite, în tratamentul gastritelor, enterocolitelor, dismenoreelor, colicilor intestinale, diareei, infecţiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, astmul bronşic al copiilor, ceaiul de muşeţel împreună cu anason şi fenicul se dă copiilor pentru calmarea colicilor şi eliminarea gazelor.

Extern: se foloseşte sub formă de cataplasme, clisme, gargară şi băi în diferite afecţiuni, rănile cu puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gât, diferite ulceraţii ale pielii, abcesele dentare şi conjunctivitele sunt sunt influenţate în bine de muşeţel, părul spălat cu ceai de muşeţel capătă un aspect mătăsos şi în acelaşi timp îi întăreşte rădăcina, calmează tenurile înroşite şi iritate.

Contraindicaţii: persoanele cu micoze (ciuperci) întrucât chamazulenul le întreţine şi reactivează.

Mod de folosire.

Intern:

a. Infuzie: una – două linguriţe de flori peste care se toarnă 200 ml – 300 ml de apă clocotită, se beau două – trei ceaiuri pe zi. O altă metodă de preparare este următoarea: se macerează una – două linguriţe de flori într-o jumătate de ceaşcă cu apă rece, timp de 30 de minute. Se strecoară lichidul şi se pune deoparte. Peste florile rămase se toarnă jumătate de ceaşcă de apă clocotită şi se lasă 15 minute. Se strecoară şi se amestecă ambele lichide. Prin acest procedeu se extrag majoritatea principiilor active din flori.

b. In cazul balonărilor de stomac se recomandă un ceai preparat după următoarea formulă: muşeţel, fenicul (câte două linguri) şi rădăcină de nalbă, de lemn dulce si frunză de mentă (câte patru linguri din fiecare). Din acest amestec se iau două linguri care se opăresc cu două pahare de apă. După 15 minute se strecoară lichidul şi se îndulceşte. Se beau în cursul unei zile câte un sfert de pahar de ceai.

c. In gastrite şi enterite se poate folosi următorul amestec de plante: muşeţelul, coada şoricelului, pelin, mentă şi salvie. Se infuzează două linguri din acest amestec de plante cu un pahar de apă. Se lasă 15 minute, apoi lichidul se strecoară şi se bea neîndulcit. Se bea în cursul unei zile câte un sfert de pahar de ceai.

d. Contra durerilor de cap se recomandă câte un gram de flori de muşeţel pulverizate, luate la câteva ore după masă.

e. Pentru ameliorarea durerilor provocate de menstruaţiile dificile se recomandă ceai din 40 de grame de muşeţel, 30 de grame de frunze de mentă şi 30 de grame de rădăcină de valeriană. O lingură din acest amestec de plante se opăreşte cu o ceaşcă de apă. După răcire se strecoară, se îndulceşte şi se beau două – trei ceaiuri pe zi.

Extern:

a. Infuziile şi decocţiile de 5 grame la % se utilizează în dermatologie, în tratamentul paradontozelor (sub formă de gargară), ca vulnerar sub formă de cataplasme şi în spălături şi clisme.

b. Pentru gargară sau băi pentru ochi  se face o infuzie de 15 grame (trei linguri) de flori de muşeţel cu 200 ml de apă. După 10 minute – 15 minute se strecoară lichidul, la care se adaugă 4 grame de acid boric.

c. In arsuri florile de muşeţel se folosesc sub formă de ulei ce se obţine astfel: două linguri de flori (10 grame) se îmbibă cu o lingură de alcool şi se lasă în repaus, într-un vas acoperit. După 4 ore – 5 ore peste acest amestec se toarnă 100 ml de ulei de floarea soarelui şi totul se menţine trei – patru ore într-un vas metalic în care fierbe apă. amestecând din când în când. După acest timp se filtrează, iar uleiul rezultat se păstrează la rece, în sticle colorate şi se foloseşte sub formă de comprese aplicate pe răni.

d. Pentru băi se pun într-un săculeţ de pânză unul – doi pumni de flori pulverizate, peste care se toarnă apă clocotită. Se lasă astfel până ce baia ajunge la temperatura normală a corpului, apoi se foloseşte în scopul dorit.

Utilizări populare: soluţia apoasă obţinută prin fierberea plantei se foloseşte la spălături şi oblojeli contra durerilor de cap şi de urechi (se fac abureli ori spălături; se spală răni, bube, bube dulci, trânji), soluţia apoasă se tine în gură contra durerilor de dinţi, se face cu ea gargară contra durerilor de gât, ceaiul se ia contra tusei, răcelii, reumatismului.