Ceai de Frasin
În scop terapeutic se utilizează frunzele uscate, care pot fi folosite în în infuzie sau sunt transformate în pulbere şi condiţionate în caşete.
De asemenea, se mai foloseşte scoarţa, care este folosită la prepararea decocturilor.
Preparatele pe bază de frasin sunt indicate în caz de: guta acută sau cronică, edeme, celulită, detoxifiere, dureri articulare, poliartrită, dischinezii biliare, colecistite, angiocolite, constipaţie, gripă, dismenoree,
metroragii, tulburari circulatorii, acnee, plăgi greu vindecabile, ulcer gastro-duodenal, boli renale, obezitate cu retentie hidrică, celulite, limfangite, retinopatii de etiologii diverse, uveite, hipercolesterolemie.
Ceai de Frasin
Frasinul este tonic, iar infuzia din frunzele sale amestecate cu frunze de coacăz negru, creţuşcă şi mentă este o băutură deosebit de răcoritoare.
Scoarţa este folosită de mult timp pentru scăderea febrei şi are şi proprietăţi astringente.
Are efect diuretic, depurativ, sudorific, antiinflamator hemoroidal, cicatrizant, coleretic, colagog, laxativ, antigutos, antireumatic, febrifug, astringent, hipocolesterolemiant, acţiune antisenescentă;
prin eliminarea apei şi toxinelor din organism, toate organele vor funcţiona mai bine.
Principiile active ale frunzelor de frasin contribuie la calmarea durerilor articulare, sprijină eliminarea acidului uric şi au o influenţă pozitivă asupra ţesuturilor conjunctive.
Dacă nu se iau de la magazinele naturiste, frunzele trebuie culese din copaci aflaţi departe de zonele cu poluare intensă şi apoi uscate în spaţii întunecoase, dar care se pot aerisi.
Ceai de Frasin
Infuzia din frunze se administrează suferinzilor de gută, artrită, artroză, reumatism, litiază urinară şi este recomandată şi pentru tratarea celulitei.
La unele persoane afectate de dureri articulare asociate cu edem, s-a constatat atenuarea simptomelor în urma tratamentului cu infuzia din frunze de frasin.
Utilizare: în mod traditional în reumatism, gută, constipatie, diskinezie biliară.
Mod de preparare: Infuzie.
Se toarnă o cană de apă clocotită peste 1 lingură produs, se acoperă 10-15 minute, apoi se strecoară şi se consumă la temperatura camerei.
Mod de administrare: 2-3 cani/zi.
Datorită efectului cicatrizant, infuzia din frunze de frasin este indicată și în fazele liniștite ale ulcerului gastric sau duodenal.
În mixturi oficinale, frasinul ajută la combaterea metroragiilor.
Ceai de Frasin
Ca laxativ se recomandă utilizarea pulberii de frunze în amestec cu pulbere de crusin, cicoare, fenicul, volbura.
Extern, folosită sub formă de băi locale, infuzia concentrată realizată din frunzele frasinului (15 linguri la un litru de apă), ajută la tratarea leucoreei, hemoroizilor și a rănilor greu vindecabile.
Constituie un remediu și în tratarea arsurilor.
Ceai de Frasin
Contraindicaţii
Este contraindicat în perioada sarcinii şi alaptării (din cauza antrenării toxinelor).
Nu s-au raportat efecte toxice nici după utilizare îndelungată.
Totuşi, este necesar sfatul medicului dacă doriţi să vă administraţi preparate din frasin concomitent cu alte antialgice.
Surse:
- www.plafar.com
- www.csid.ro
- www.bzi.ro
- www.napocanews.ro
Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria
Citeşte şi alte Articole:
Ceaiul de Merişoare ameliorează tusea, răgușeala şi guturaiul
Ceai de mesteacăn: beneficii şi contraindicaţii
Ceai de măghiran: beneficii și contraindicații
Ceai de soc: beneficii, contraindicaţii şi preparare