Rănile – orice distrugere a ţesuturilor superficiale sau profunde ale corpului poartă numele de plagă sau rană. După modul de producere plăgile sunt de mai multe feluri: tăiate, înţepate, împuşcate, muşcate, zdrobite, penetrante (care pătrund în profunzime), transfixiante (care străbat o regiune sau un organ de la un capăt la altul) etc. Plăgile se pot produce în orice parte a corpului şi la orice organ. Ele se însoţesc de trei complicaţii: hemoragie, infecţie, durere. Necesită tratament urgent de oprire a hemoragiei şi combatere a infecţiei.
Terapia naturistă recomandă:
Plante medicinale: arnică, cerenţel, cimbrişor, cimbru (de cultură), frasin, gălbenele, nuc, pelin, plămânărică, plop, roiniţă, salcâm, salvie, săpunăriţă, stejar, sulfină, tătăneasă, troscot, turiţă mare, unguraş, urzică, volbură.
Fructe: afină, alună, măr.
Legume: cartof, morcov, pătrunjel, spanac, ţelină.
Produse apiterapice: Propoderm unguent, Spray cu Propolis.
Alte recomandări: spălarea rănilor cu infuzie de levănţică, frunze de alun, petale de trandafir roşu, decoct de coajă de arin, compresie cu infuzie de flori de muşeţel, cu infuzie de şovârv, băi locale cu infuzie de muguri de plop, tamponări cu comprese sterile cu decoct de coajă de stejar; toate acestea au rol antispeptic, astringent, cicatrizant, antihemoragic.
Notă: rănile beneficiază de terapia naturistă în lipsa unui tratament de specialitate.