Durere pe partea dreaptă
Pe partea dreaptă a abdomenului, numită și fosa iliacă dreaptă, se află apendicele, cecul, porțiunea terminală a ileonului, ureterul drept, ovarul drept (la femei), cordonul spermatic (la bărbați).
Adesea, durerea în partea dreaptă se corelează cu probleme la unul dintre aceste organe.
Durere pe partea dreaptă: Simptome
Durere cu caracter de crampe, constantă, chinuitoare, uneori chiar insuportabilă.
Poate iradia în capul pieptului, sub omoplat, pe mâna dreaptă şi uneori la nivelul coloanei vertebrale sau la nivelul părţii stângi a abdomenului.
Principalele cauze ale durerii pe partea dreaptă
- dischinezii biliare (tulburări în procesul de evacuare a bilei de la nivelul vezicii biliare şi al căilor biliare)
- colecistite (inflamaţii ale vezicii biliare)
- litiază veziculară
Durere pe partea dreaptă: Cauze
Cele mai frecvente boli semnalate de durerile pe partea dreaptă:
Boli ale colonului. Pe lângă durerea abdominală pot apărea alternativ constipație și diaree. Dacă tulburările sunt recente, mai ales la o persoană de peste 40 de ani, trebuie consultat medicul.
Boala Crohn, colita ulceroasă sau chiar cancerul de colon pot fi câteva afecțiuni semnalate prin durerea abdominală în regiunea iliacă.
Hernie inghinală. Reprezintă perforarea peretelui abdominal și ieșirea (hernia) unui segment de intestin care se poate răsuci (hernie strangulată). Și în acest caz se impune intervenția chirurgicală.
Apendicită. Dacă durerea e localizată în fosa iliacă dreapta poate fi vorba despre o apendicită.
În acest caz durerile sunt deseori însoțite de febră (maximum 38,5 grade Celsius), stări de greață, vomă, tulburări de tranzit intestinal.
Se impune consultul medicului în vederea unei intervenții chirurgicale (dacă diagnosticul se confirmă), astfel încât să se evite o peritonită (infecție în interiorul întregului abdomen din cauza perforării apendicelui).
Chist ovarian. Chisturile ovariene sunt foarte frecvente și pot fi întâlnite la femei de toate vârstele.
Uneori chisturile ovariene pot fi asimptomatice, alteori pot fi însoțite de anumite simptome cum ar fi: dureri pelvine, disconfort abdominal.
Ele impun consult ginecologic și uneori tratament chirurgical.
Sarcină extrauterină. Sarcina ectopică reprezintă implantarea anormală a zigotului (produsului de concepție), adică în afara cavității uterine.
Printre simptomele sarcinii extrauterine se numără întârzierea menstruației, durerea pelvină și sângerarea anormală.
Alte semne și simptome pot fi: febră, oboseală musculară, amețeli, vărsături, durere iradiată în umăr. Pacienta trebuie să se prezinte de urgență la camera de gardă în acest caz sau dacă apare hemoragia.
De obicei durerea localizată subcostal drept este dată de:
- Boli de fiere;
- Boli de colon (intestin gros);
- Pleurezii;
- Infecţii în regiune (pleurale, biliare, peritoneale, cutanate);
- „Herpes zoster“;
- Dureri de rinichi iradiate anterior;
- Dureri de stomac sau duoden.
Durere pe partea dreaptă: Remedii naturale
Dieta
Alimente recomandate: păpădie, spanac, anghinare, ţelină, pătrunjel, tomate, cireşe, vişine, mere, pere
Alimente interzise: afumături, conserve, brânzeturi grase şi fermentate, ouă prăjite, leguminoase uscate, nuci, condimente iuţi
1 lingură, pe stomacul gol, înainte de masă, timp de o lună de zile, cu pauză de
10 zile; se poate relua pe termen lung
infuzie: 2 linguriţe de flori de gălbenele la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 8 minute, se consumă 3 căni pe zi, înainte de mesele principale
infuzie: 1 lingură de plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se beau 2-3 căni pe zi
decoct: 1 lingură de plantă mărunţită la 250 ml de apă ce fierbe; se fierbe 10 minute, se beau 2 căni pe zi.
infuzie: 2 linguriţe de frunze de frasin la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 8 minute, se consumă 3 căni pe zi, după mesele principale
Cură de ridichi şi miere
la 100 g de ridichi rase se adaugă 1 lingură de miere, această cantitate se consumă pe parcursul a 2 zile, dimineaţa, pe stomacul gol
Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook DoftoriaN
Citeşte şi alte articole:
Durere abdominală: 8 afecţiuni care pot ascunde acest simptom
Ceaiuri pentru dureri de stomac
Care sunt primele semne ale apendicitei