Frasinul – Fraxinus excelsior ( Oleaceae )
Frasinul este un arbore cu tulpina dreaptă, cilindrică și cu lemnul elastic, înalt de până la 35-40 metri. La noi crește atât în stare spontană prin păduri, zăvoaie, în special, în zona de câmpie, cât și cultivat. Este cultivat mai mult de-a lungul șoselelor și pe străzi, fiind rezistent la noxe (fum, gaze, praf etc.) Florile apar înaintea frunzelor, în aprilie. Există unele deosebiri fată de specia Fraxinus ornus (mojdrean) la care: înălțimea este mult mai mică (până la 10 m -12 m, uneori arbust); scoarța este netedă, fără ritidom; frunzele au 5-9 foliole (la Fraxinus excelsior – 11 foliole) și peri ruginii pe dosul frunzei pe nervura mediană; florile cu învelișuri florale albe-gălbui sunt nude si apar după înfrunzire (la Fraxinus excelsior înaintea înfrunzirii); fructul poartă la bază caliciul persistent.
In scopuri medicinale se utilizează numai foliolele (Folium Fraxini) recoltate în mai-iunie. Se usucă la umbră în strat subțire, în poduri aerisite. Produsul are gust dulceag – amărui, ușor astringent.
Componenții principali: manitol, inozitol, cvercitrină, acid malic, tanin, acid ursolic, gume, ulei volatil conținând terpene, derivați cumarinici, o chinonă, vitamina C etc.
Proprietăți:
Intern: acțiune diuretică, diaforetică și laxativă; colagog; coleretic; cicatrizant; antiinflamator intestinal.
Extern: cicatrizant și antiinflamator hemoroidal.
Indicații:
Intern: în colecistite, angiocolite, ulcer gastric și duodenal, dismenoree, metroragii, enterocolite, gută, reumatism.
Extern: se utilizează în leucoree, acnee, eczeme, arsuri, hemoroizi și plăgi greu vindecabile.
Mod de folosire:
Intern: infuzia (preparată din una – două linguri de frunze la un sfert de litru de apă), folosind două – trei căni pe zi, după mesele principale, ca diuretic si diaforetic în tratamentul reumatismului si gutei. Ceaiul (decoctul) mai are și acțiune ușor laxativă.
Extern: infuzie – 10 grame de frunze la 100 ml de apă clocotită; se lasă 30 de minute, se strecoară și se fac spălături vaginale.