Teiul – Tilia platyphyllos, Tilia cordata, Tilia tomentosa ( Tiliaceae )
In ţara noastră cresc mai multe specii de tei, însă în scopuri medicinale se folosesc numai florile împreună cu bracteele de la speciile următoare: tei cu frunza mare – Tilia platyphyllos, tei roşu pădureţ, tei pucios – Tilia cordata, tei argintiu, tei alb – Tilia tomentosa.
Denumiri populare mai cunoscute: tei alb, tei de vară, tei văratic, tei verde.
Teiul este un arbore înalt, până la 40 m, cu o coroană deasă, globuloasă, cu florile de culoare alb – gălbuie. Toate cele trei specii cresc prin pădurile noastre sau sunt cultivate ca arbori ornamentali pe marginea şoselelor, în parcuri, grădini şi curţi – dat fiind portul lor frumos şi mai ales mirosul plăcut din timpul înfloririi datorat unor glande nectarifere din floare. De la cele trei specii se utilizează florile fără sau cu bractee (Flores Tiliae sine bracteis si Florest Tiliae cum bractee). Florile de la Tiliae platyphyllos se recoltează la începutul lunii iunie; cele de la Tiliae cordata după circa două săptămâni când o parte din flori sunt în boboc, iar cele de la Tiliae argenteea (tomentosa) la începutul lunii iunie – aceasta fiind şi ordinea înfloririi la aceste trei specii. Recoltarea se face pe timp frumos, iar uscarea în strat subţire. Produsul obţinut are un miros plăcut de miere, gust mucilaginos, dulceag şi uşor astringent.
Componenţii principali: mucilagii (acestea prin hidroliză dau: acid poliuronic, hexoză şi metilpentoză, acid galacturonic, arahinoză, galactoză şi ramnoză), ulei volatil, flavonoide (cvercetină, izocvercetină, rutozidă, tilirozidă), gume, tanin, zahăr, colină şi acetilcolină. In uleiul volatil se găseşte un alcool alifatic sescviterpenic (farnesolul) care imprimă florilor de tei mirosul caracteristic.
Proprietăţi:
Intern: acţiune sudorifică, antitermică, emolientă, expectorantă şi sedativă.
Extern: calmant general şi decongestiv sub formă de băi.
Indicaţii:
Intern: acţiune neurosedativă şi antispastică – datorită uleiului volatil, florile de tei sunt utilizate ca sedative nervoase în insomnii; la vindecarea răcelii şi gripei se foloseşte ceaiul de flori, mai ales atunci când bolnavul are febră, deoarece produce o transpiraţie abundentă care face să scadă temperatura crescută a corpului; datorită mucilagiilor reduce inflamaţiile căilor respiratorii în tuse ca şi în bronşită; florile de tei au acţiune liniştitoare, ajutând la eliminarea secreţiilor bronşice; uşurează digestia şi tonifică stomacul atunci când florile de tei sunt asociate cu muşeţel şi mentă.
Extern: florile de tei sunt folosite sub formă de băi având proprietăţi calmante şi decongestive, precum şi în liniştirea copiilor nervoşi şi bolnavilor de tuse convulsivă; se recomandă în inflamaţii ale amigdalelor sub formă de gargară din ceai de flori, la care se adaugă bicarbonat de sodiu; pentru combaterea cearcănelor se ţin comprese cu ceai pe ochi timp de 10-15 minute.
Mod de folosire:
Intern: infuzie 2-4 g %, câte două – patru ceaiuri pe zi, sau infuzie dintr-o linguriţă de flori de tei la 200 ml de apă clocotită, din care se beau două – trei ceaiuri pe zi, îndulcite cu miere de albine sau cu zahăr.
Extern:
a. Teiul pentru gargară – infuzie din 20 g (circa patru linguri) de flori la 200 ml de apă clocotită, la care se adaugă aproximativ 5 grame (o jumătate de linguriţă) de bicarbonat de sodiu. In amigdalite gargară se face ceaiul cald.
b. Teiul în băi – infuzie din 500 g de produs uscat la trei litri de apă clocotită; după strecurare lichidul rezultat se amestecă cu apa din cadă care trebuie să aibă temperatura de 37 grade Celsius. Se stă în cadă aproximativ 15-20 de minute.
Utilizări populare: împotriva tusei, a bronşitei, a astmului, a altor afecţiuni pulmonare şi a durerilor precordiale se foloseşte ceaiul; contra reumatismului se pun ramuri în scăldătoare; din cărbuni de tei pisaţi amestecaţi atât cu scrum de fasole şi de coadă de bostan cât şi cu smântână, se face o alifie cu care se ung bubele dulci; femeile care au pierderi mari de sânge beau apă cu cărbune de tei pisat.
