Valeriana officinalis (Familia Valerianaceae)
Denumiri populare mai cunoscute: guşa porumbelului, iarba pisicii, odolean.
Valeriana este plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă până la doi metri, ramificată uneori în partea superioară, cu flori liliachii sau albe. Creste de la câmpie până la regiunea muntoasă, prin fâneţe, locuri umede, pe valea râurilor, la marginea pădurilor, în tufişuri, prin zăvoaie. Infloreşte din mai până în septembrie.
In scopuri medicinale se foloseşte rizomul împreună cu rădăcinile (Rhizoma cum radicibus Valerianae) care se recoltează toamna, după vestejirea părţilor aeriene, când rizomii au maximum de greutate şi de principii active. Rădăcinile se curăţă de pământ, se spală şi se zvântă unu – două zile în aer liber, pe timp frumos sau în încăperi aerisite. Se consideră că uscarea s-a făcut bine când rizomii se pot rupe şi în interior sunt uscaţi. Produsul obţinut are miros caracteristic de acid valerianic şi gustul dulceag, aromat, putin amar.
Componenţii principali: ulei volatil, acizi (cafeic şi clorogenic), alcaloizi de natură actidinică (valerianonina), combinaţii triteroenoidice (denumite valeporiaţi) etc.
Proprietăţi: sedarea sistemului nervos şi cardiac, antiseptic.
Indicaţii: calmant al sistemului nervos, micşorează stările de excitaţie, reglează palpitaţiile inimii (nevroză cardiacă), induce un somn liniştitor (în insomnii), anticolic şi antispastic, antiasmatic, emetic, hipotensiv.
Mod de folosire: pulbere 1 g – 2 g în 24 de ore sau infuzie 3 g % (o linguriţă de rădăcină mărunţită la un sfert de litru de apă clocotită) din care se administrează treptat în cursul unei zile sau seara la culcare; tinctura de valeriană rezultată din 20 de grame de rădăcină la 100 de grame de alcool de 70 de grade se lasă la maceratopt zile şi se iau 15-20 de picături de două – trei ori pe zi.
Utilizări populare: ceaiul din rădăcini este sedativ; împotriva hipertensiunii şi inimii mărite se foloseşte rădăcina de odolean pisată şi amestecată cu rădăcina de ferigă dulce de pe stâncă, din care se fierbe un ceai tare; pentru durerile de inimă se ia ceaiul rezultat din fierberea plantei întregi; în combaterea bolilor neuropsihice (isterie, palpitaţii) se foloseşte rădăcina plămădită în rachiu.
Intră în compoziţia ceaiurilor: calmant, calmant al tulburărilor cardiace, gastric şi sedativ.
