Ienupărul – Juniperus communis ( Cupressaceae )
Denumiri populare mai cunoscute: anaperi, archiş, brădişor, ceten, cetenă, finior, ineper, jireapăn, jneap, sinap, turtal, zolovăţ.
Ienupărul este un arbust mult ramificat cu frunze articulare vertigilate, persistente şi conuri ( pseudodopace ) sferice, negre – albăstrui care conţin 0.2 – 2 % ulei, atinge înălţimea de 1 – 3 metri, uneori şi mai înalt. Este răspândit în lanţul muntos carpatic, între 700 m – 1400 m; în Munţii Apuseni şi Podişul Transilvaniei coboară până la 200 de metri. Conurile se folosesc în industria farmaceutică.
Asemănări şi deosebiri: se poate confunda cu Juniperus Sabina ( cetina de negi ) ale cărei pseudobace sunt toxice şi nu trebuie recoltate. Juniperus Sabina are frunzele solizi – forme, alipite de ramură, pe şiruri imbricate; pseudobacele provin din concresterea a 4 carpele şi au de regulă numai una – două seminţe. Juniperus communis are frunzele articulare, lungi de 1-1.2 cm, în verticile de câte trei, puternic împungătoare; pe faţa superioară au un jgheab şi o dungă lată albă, iar pe cea inferioară o carenă. Fructele de ienupăr se culeg în al doilea an la maturitatea deplină, când devin negricioase începând din octombrie până în iarnă, prin lovirea sau scuturarea uşoară a ramurilor pentru a nu cădea şi pseudobacele verzi, sub ramuri întinzându-se o prelată. Se usucă în strat subţire, răsfirându-se din când în când.
Componenţii prişncipali: ulei volatil format din: alfapinen, camfen, cadinen, 1-4 terpineol, alcooli sescviterpenici, betapineni, dipentene, mircene, iuniperina, iunenul, iunenolul, zahăr invertit, grăsimi, pentozane, substanţe proteice, zaharoză, acizi (gliceric, glicolic, glucuronic, ascorbic, acetic, malic, formic), răşini etc.
Proprietăţi: diuretice, antiseptice, carminative, gastrice, antispastice şi antitusive (ca urmare a acţiunii antitusive, prin modificarea stării inflamatorii a căilor respiratorii, mărirea şi fludificarea secretiilor bronşice, se utilizează în bronşitele catarale).
Indicaţii:
Intern: în bolile de rinichi şi vezică urinară (prin acţiunea diuretică şi antispastică); în bolile reumatismale, gută, hidropizie; în tratarea bronşitelor acute şi cronice, tuse, dispepsii de fermentaţie, edeme renale, edeme cirotice, balonări abdominale, anorexie.
Extern: în reumatism, lumbago şi nervalgii.
Mod de folosire:
Intern: sub formă de infuzie – două linguriţe de fructe la 200 de ml de apă clocotită; se iau 3-4 linguri pe zi; nu se supradozează întrucât irită căile renale şi produce hematurie.
Extern: 10 grame de ulei de ienupăr în 100 de grame de alcool; se foloseşte sub formă de masaj seara la culcare (reumatism, lumbago). Soluţia pentru masaj se mai poate prepara şi astfel: o mână de fructe zdrobite, se amestecă cu circa 100 de grame de alcool, iar după câteva zile se adaugă un litru de otet de vin. După o macerare de 7-8 zile se strecoară şi se întrebuinţează în stări febrile. Fructele sunt folosite în farmacie pentru prepararea unor medicamente indicate în combaterea afecţiunilor renale, pulmonare, reumatismale şi tulburări nervoase.
