Ruşcuţa de primăvară – Adonis vernalis (Familia Ranunculaceae)
Denumiri populare mai cunoscute: dediţei galbeni, spânţ.
Ruşcuţa de primăvară eate o plantă erbacee perenă, cu rizom gros, lemnos, acoperit de numeroase rădăcini fibroase. Din rizom se dezvoltă tulpini florifere şi sterile drepte şi înalte până la 45 de centimetri. Frunzele tulpinale sunt de două – trei ori penat – sectate, în segmente foarte fine filiforme. Florile solitare de la vârful tulpinii cu diametrul până la 8 centimetri şi sunt verzui – brune, membranoase. Infloreşte în lunile aprilie – mai, uneori înflorind şi a doua oară. Dintre speciile înrudite din flora noastră, Adonis volgensis seamănă foarte mult cu Adonis vernalis de care se deosebeşte prin frunzele cu lacinii mai late de 1 mm. Celelalte specii şi anume Adonis flammea, Adonis aestivalis si Adonis autumnalis au flori roşii sau portocalii. Ruşcuţa de primăvară creste în locuri însorite, pe coaste abrupte, în păşuni şi fâneţe uscate, cu deosebire pe soluri calcaroase din zona de şes până în cea montană. Obişnuit îşi face apariţia încă din luna martie, sub formă de tufe mici, mai multe la un loc.
In scopuri medicinale se întrebuinţează numai părţile aeriene (Herba Adonidis) care se recoltează când planta este în plină floare. Imediat după recoltare se usucă în poduri acoperite cu tablă şi bine aerisite, pentru a opri descompunerea enzimatică a principiilor active. Datorită toxicităţii, după recoltare, culegătorii trebuie să se spele pe mâini.
Componenţii principali: heterozide cardiotonice (adonitoxinozida, adonidozida şi adonivernozida), saponozide şi flavonoide.
Proprietăţi: Herba Adonis şi preparatele farmaceutice sunt cardiotonice mult apreciate. Fată de frunzele de Digitalis purpurea (Degetel – rosu) prezintă o acţiune mai rapidă, însă de durată mai scurtă, fără fenomene de acumulare, fiind în general mai bine tolerată de bolnavi. Pe lângă acţiunea cardiotonică prezintă şi proprietăţi diuretice şi calmante. Prezintă o acţiune valoroasă sedativă, mai ales asupra cordului.
Indicaţii: s-a constatat că dă rezultate bune în tahicardii şi extrasistole de natură nervoasă, în hipertensiunea arterială şi tulburări neuro – vegetative.
Mod de folosire: sub formă de infuzie (4-8 g la 250 ml de apă) care se prepară folosind produsul mărunţit, peste care se adaugă apă în clocot, iar după 30 de minute, când s-a răcit lichidul, se filtrează.
Observaţie: se administrează numai la prescrierea medicului.
Utilizări populare: rădăcinile sunt plămădite în vin la căldură, sau planta este fiartă cu floare de liliac şi folosită în caz de vătămătură; pisate şi plămădite în rachiu, timp de două – trei zile, se folosesc contra durerilor de cap.
