Rostopasca – Chelidoninum majus ( Papaveraceae )
Denumiri populare mai cunoscute: buruiană de negi, calce mare, crucea voinicului, gălbinele, iarba rândunicii, negelarită, paparună, pleoscăniţă, sălăţica, scânteiuţa, tărărcele.
Rostopasca este o plantă erbacee perenă, erectă, cu tulpina înaltă până la un metru şi ramificată, cu flori galbene, foarte răspândită pe lângă case, prin ruini şi păduri umbroase. Se dezvoltă pe soluri uşoare, chiar nisipoase. Se întâlneşte din zona de câmpie până în cea montană la 800 metri – 1000 metri. Planta conţine un latex galben – portocaliu. Infloreşte din aprilie până în septembrie.
In scopuri medicinale se utilizează părţile aeriene ale plantei (Herba Chelidonii), adică ramurile şi tulpinile tinere, care se recoltează în timpul înfloririi, de preferat în perioada aprilie – mai când planta are cea mai mare cantitate de alcaloizi. Tăierea plantelor se face sub locul de ramificare; de la plantele bătrâne se iau numai ramurile verzi, fără partea lemnoasă. Se usucă la umbră, de preferat în poduri acoperite cu tablă şi în strat subţire.
Componenţii principali: alcaloizi din grupa naftofenantridinei (chelidonina, hemochelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina), alcaloizi din grupa protoberinei (coptizina şi tetrahidrocoptizina, cantităţi mici de berberină), alcaloizi din grupa protopinei (protopina, alfa şi beta alocriptopina), cantităţi mici de sparteină, cantităţi apreciabile de vitamina C, rezine, ulei volatil, substanţe de natură flavonoidică şi saponozide.
Proprietăţi: Chelidonina şi hemochelidonina au acţiune similară morfinei, fiind deprimante ale miocardului, cu acţiune sedativă şi narcotică asupra centrilor nervoşi superiori şi în special a coronarelor: au acţiune uşor stimulatoare asupra respiraţiei. Sanguinarina are proprietatea de a cobora presiunea arterială şi stimulează peristaltismul intestinal şi contracţiile uterine. Chelidonina diminuează tonusul musculaturii netede (intestinale, uterine, bronhiale şi a altor organe), având acţiune antispastică de tipul papaverinei, prezentând avantajul unei toxicităţi mai reduse. Extractele totale din plantă au remarcabile efecte antibiotice pe un mare număr de germeni. Extractele apoase sau slab hidroalcoolice din planta au şi acţiune coleretic – colagogă.
Observaţii: alcaloizii şi în special sanguinarina s-au dovedit a avea efecte antitumorale de tip colehicinic (acţiune antimitotică – mitoclazică).
Indicaţii:
Intern: în colicistopatii (inflamaţii ale veziculei), colelitiaze (pietre în vezicula biliară), spasme ale tractului gastrointestinal şi în icterul cataral; se mai foloseşte în insuficienţa cardiacă, angină pectorală, în tumori; rostopasca asociată cu sunătoare, coada şoricelului, mentă şi turiţă mare dă un ceai cu efect curativ în bolile de ficat.
Extern: ca trofic şi antiseptic în tuberculoza pielii.
Mod de folosire:
Intern: infuzie 0.5 g – 1 g %, luându-se una – două linguri la trei ore; sau infuzie dintr-o jumătate de linguriţă de plantă la 200 ml de apă clocotită din care se ia o lingură la trei ore. In caz de dureri cantitatea se repetă a doua zi.
Extern: în tratamentul tuberculozei pielii se amestecă 30 g de pulbere de rostopască, 15 g de lanolină şi 15 g de vaselină, se adaugă 10 picături de acid fenic, se unge rana şi se lasă pansamentul două – trei zile, după care se schimbă, repetându-se până la vindecare.
Observaţii: nu se supradozează întrucât provoacă intoxicaţii.
Utilizări populare pentru a trata cu rostopasca: contra negilor punându-se de mai mult ori pe ei sucul lăptos al plantei; în vindecarea pecinginii – se unge cu sucul plantei ori se spală mai întâi cu zeamă călduţă de rostopască, după care se pune frunza pe ea; împotriva mătreţei ca lăutoare; latexul se pune pe bube dulci sau se fac oblojeli la umflături şi scăldători contra durerilor de picioare, se pune în apa cu care se spală pe cap, sau se foloseşte contra muşcăturilor de şarpe şi de insecte.
