Lămâiul – Citrus limonum ( Rutaceae )

Lămâiul este un arbust fructifer originar din India, cultivat şi în sudul Europei în zona mediteraneană, înalt de 2-4 metri, cu frunze oval-eliptice lucitoare, flori albe. Fructul lămâiului are un format sferic alungit, cu coaja galbenă, aromată. Este comestibil, cu numeroase proprietăţi alimentar-medicamentoase.

Componenţii principali: vitaminele A, B1, B2, B3, PP si bogat în vitamina C ( 40-50 mg% ), acizii citric şi malic, glucide (glucoză şi fructoză) direct asimilabile, zaharoză, săruri minerale şi oligoelemente (calciu, fier, siliciu, fosfor, mangan, cupru), terpine, aldehide etc. Datorită conţinutului bogat şi diversificat în substanţele necesare organismului are proprietăţi şi indicaţii multiple.

Proprietăţi:

Intern: bactericid, antiseptic, antireumatismal, antigutos, antiartritic, antiscorbutic, antiveninos, răcoritor, febrifug, antipruriginos, antisclerogen, tonicardiac, tonic nervos, diuretic, depurativ, remineralizant, stimulează secreţiile gastrohepatice şi pancreatice, hipotensor hemostatic, calmant, carminativ, vermifug (prin seminţe) etc.

Extern: antiseptic, cicatrizant, antipruriginos, antitoxic, antiveninos (în cazul înţepăturilor de insecte).

Indicaţii:

Intern: demineralizare, creştere, convalescentă, infecţii diverse (pulmonare, intestinale), stări febrile, astenie, inapetenţă, boli infecţioase, ascită, reumatisme, artrism, gută, scorbut, precum şi în ulcer gastric, arterioscleroză, dispepsii, hipervâscozitate sanguină, litiază urinară şi biliară, varice, flebite, fragilitate capilară, hemoragii (epistaxis, gastroragii, enteroragii, hematurii), hemofilie, dizenterie, diaree, paraziţi intestinali, astm, bronşită, gripă, senescenţă, cefalee, aerofagii, etc.

Extern:hemoragii nazale, guturai, angine, otite, stomatite, glosite, furuncule, pecingini, degerături, plăgi infectate, înţepături de insecte etc.

Mod de folosire: 

Intern: citronadă în apă, dintr-o lămâie tăiată felii sau sucul unei lămâi pus într-un pahar cu apă îndulcită (în stări febrile, de vomă, hemoragii); în toate maladiile indicate – suc, cură de 4-5 săptămâni, urcând şi coborând progresiv de la 1/2 până la 2 lămâi pe zi; contra aerofagiei – infuzie; vermifug: se zdrobeşte o lămâie (coajă, pulpă şi seminţe) care se macerează 2 ore în apă cu miere, după care se strecoară prin stoarcere şi se bea la culcare decoctul întregului fruct; esenţă – 5-10 picături în miere sau în poţiune; contra îngrăşării – seara, peste puţin muşeţel şi o lămâie tăiată în felii rotunde se toarnă o ceaşcă cu apă în clocot şi se lasă să se macereze până dimineaţa, când se strecoară şi se bea lichidul pe nemâncate.

Extern: angine (gargară cu zeamă de la o lămâie într-un pahar cu apă călduţă); afte, stomatite (se clăteşte uşor gura, îndelung, cu apă, lămâie şi miere); guturai şi sinuzite (câteva picături de suc în nări, de mai multe ori pe zi); hemoragii nazale (tampon de vată îmbibat în suc de lămâie); otite (suc în urechi); degerături (frecţii în suc); negi (tamponate, de 2 ori pe zi, cu un oţet tare în care s-a macerat timp de 8 zile coaja a 2 lămâi); unghii sfărâmicioase (dimineaţa şi seara, timp de o săptămână, aplicări cu suc de lămâie); înţepături de insecte (masaj cu o felie de lămâie); în răni şi plăgi infectate ca antiseptic şi hemostatic (suc de lămâie pur sau diluat); migrene (comprese cu suc sau felii de lămâi pe tâmple). De la lămâile ţinute în apă caldă, timp de 5 minute, se extrage mai mult suc.