Lăcrămioara sau Mărgăritarul

lacramioara margaritarul

Lăcrămioara sau Mărgăritarul – Convallaria majalis ( Liliaceae )

Denumire populară: mărgăritărel.

Lăcrămioara este o plantă erbacee, cu flori mici albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoţei. Este cultivată prin  grădini ca plantă ornamentală.  Aria de răspândire este emisfera boreală; în ţara noastră creşte mai ales în pădurile de stejar şi de fag din regiunea de câmpie până în regiunea dealurilor, de regulă pe soluri calcaroase. Creşte la umbră şi are mare nevoie de umiditate. Infloreşte începând din aprilie şi până în luna iunie, în funcţie de altitudine.

In scopuri medicinale se recoltează frunzele în perioada înfloririi, dar mai ales în lunile aprilie-mai, până la coacerea fructelor, cel mai mare conţinut în principii active avându-l înainte de deschiderea florilor. Este indicat ca frunzele să se recolteze pe cât posibil fără peţiol ( Folium Convallariae ), pe timp uscat, după ce se ridică roua, şi să se usuce în strat subţire, prevenindu-le de îngălbenire.

Componenţii principali: heterozide cu acţiune cardio-tonică ( convalozida şi convalatozida ), saponozide, substanţe impure cu acţiune hemolitică, acizi organici, colină, substanţe minerale etc.

Proprietăţi: cardiotonice şi diuretice.

Indicaţii: ca tonic cardiac în cazul intoleranţei la digitală sau în tratamentul digitalic.

Mod de folosire: infuzie din 6-10 grame la 180 ml de apă. Se ia câte o lingură de infuzie, de 3-4 ori pe zi; se foloseşte numai cu avizul medicului.

Utilizări populare: contra durerilor de piept, sub formă de ceai realizat din tulpinile florifere în spălarea copiilor slabi, având convingerea că-i întăreşte. Ceaiul de flori se foloseşte la leucoree.