Sport: lista sporturilor eficiente în arderea caloriilor

Arderea caloriilor

Sport: lista sporturilor eficiente în arderea caloriilor

Arderea caloriilor: dar ce este o calorie?

Caloria este unitatea de măsură a energiei furnizate de 100 de grame dintr-un anumit aliment. Majoritatea produselor pe care le consumăm au menționată pe etichetă această informație.

Atunci când mâncăm, absorbim calorii. O parte din ele sunt consumate de corp în mod natural, prin metabolismul de bază, necesar funcționării organelor sau digestiei. Restul caloriilor rămase în surplus sunt depozitate sub formă de grăsime și se transformă în „colăcei”, dacă rămânem inactivi. Aportul și „arderea” caloriilor au în mod inevitabil un impact asupra variațiilor greutății noastre.

Regula de bază, se știe, este următoarea: combinați o alimentație sănătoasă cu activitatea fizică. Peste tot se recomandă cel puțin jumătate de oră de mișcare pe zi. Cu cât masa musculară este mai activă în timpul activității sportive, cu atât masa energetică ce se consumă va fi mai mare. Cu alte cuvinte, cu cât un sport presupune o intensitate mai mare a mișcării, cu atât se ard mai multe calorii.

Arderea caloriilor: Calcul făcut pentru o persoană de 73 de kilograme și pentru un efort „normal” de o oră.

1. Alergarea a 12,8 kilometri într-o oră: 861 de calorii. Un sfat: faceți pauză de un minut la fiecare zece minute de alergare.

2. Săritul cu coarda: 861 de calorii pe oră. Contribuie la o siluetă tonică, grație repetiției mișcărilor dinamice. Toți mușchii sunt solicitați și nu e de mirare că se pot pierde aproape 900 de calorii într-o oră.

3. Taekwondo : 752 de calorii pe oră. Un sport de luptă, unde loviturile de picioare pun în mișcare întregul corp.

4. Înotul: 715 calorii pe oră. Are toate beneficiile celorlalte sporturi. În plus, nu există riscul unei accidentări. Lucrează brațele, abdomenul, gambele, fesierii. Caloriile sunt eliminate grație rezistenței apei. Apa are și un efect de masaj, ca să nu mai vorbim și de un „gomaj” natural.

5. Alergatul pe scări: 657 de calorii/oră. Permite tonifierea gambelor și întărirea mușchilor abdominali.

6. Alergatul cu 8 km/h: 606 calorii/oră. Alergarea cu viteză moderată sau chiar un mers rapid are o mai mare eficiență dimineața. Când vrem să slăbim, obiectivul este să folosim mai degrabă lipidele decât glicogenul (zahărul) stocat în mușchi. Alergând dimineața, „păcălim” organismul, care nu are suficiente rezerve de zahăr și atunci consumă din cele de grăsimi.

7. Tenis: 584 de calorii/oră

8. Rugby: 584 de calorii/oră

9. Baschet: 584 de calorii/oră

10. Mersul cu rolele – 548 de calorii pe oră Solicită întregul corp. Rezultatul: calorii eliminate, greutate corporală care scade, tonifierea mușchilor fesieri și ai picioarelor și un exercițiu cardio excelent.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte Articole :

Ceaiuri pentru slăbit

Alimente cu zero calorii

Cum pot să ard grăsimea de pe burtă?

5 exerciţii cardio acasă care slăbesc

Tabel calorii: legume, carne, fructe, lactate, cereale și pâine