Vanilia
În terapia medicală, vanilia a dovedit proprietăţi antiseptice, excitante, stimulatoare şi afrodisiace.
Sub denumirea ştiinţifică de Vanilla planifolia, există o orhidee care creşte în formă de liană căţărătoare, cu o lungime ce poate atinge 100 de metri. Planta este originară din pădurile tropicale umede, de pe coasta estică a Mexicului. A fost extinsă în cultură în diferite ţări tropicale (insulele Reunion, Madagascar, Comore, Tahiti, Seychelles, până în Indonezia, Filipine, India).
Vanilia a fost adusă în Europa de către conchistadorul spaniol Fernando Cortez, în secolul al XVI-lea, fiind foarte căutată la curţile regale ale Spaniei şi Franţei ca aromatizant pentru ciocolată şi tutun. Prezintă numeroase rădăcini aeriene, cu care se agaţă de diferiţi arbori, cu rol de suport vegetal, fără a acţiona ca plantă parazită. Anatomia florii nu permite o polenizare naturală şi de aceea se intervine cu polenizare artificială, prin aportul unei viespi sau făcută de către persoane specializate.
După descoperirea fecundării manuale, francezii au aclimatizat vanilia în insulele Reunion şi Madagascar sub numele de «Vanilia Bourbon».
Fructele au formă de păstăi suculente, lungi de 15-20 de cm şi late de 2 cm. Se recoltează înainte de a ajunge la maturitate, la 6-8 luni după polenizarea artificială. După uscarea lentă, pe o perioadă de 5-6 luni, păstăile devin flexibile şi capătă culoarea brun-închisă, cu miros puternic. Acestea sunt batoanele de vanilie, mult căutate în toată lumea datorită aromei care se formează printr-un proces fermentativ şi enzimatic, în care substanţa coniferina se scindează în vanilină şi glucoză.
În fructul uscat, substanţa dominantă este vanilina, care se acumulează sub formă de cristale, pe suprafaţa păstăilor, fiind exudată prin expunere intermitentă la acţiunea luminii solare. Acest procedeu de prelucrare era utilizat de băştinaşii mexicani cu mult înainte de descoperirea Americii, iar aromele păstăii erau folosite la obţinerea unei băuturi de cacao. Această băutură constituia monede de schimb şi de plată a impozitelor. După sinteză, vanilina prezintă un miros balsamic, foarte plăcut, şi gust delicat şi dulceag.
În uleiul natural de vanilie, în afară de vanilină, există circa 180 de compuşi chimici care dau calitatea mirosului şi a aromei.
Producţia mondială de vanilie naturală este de 2.500 de tone anual, care se valorifică cu 25-35 de euro/kg, ocupând locul II în topul condimentelor scumpe, după şofran. După fabricarea vanilinei sintetice din coniferină, de către W. Haarman (1876), şi apoi din eugenol, s-a ajuns la o producţie globală de 12.000 de tone anual, valorificate la un preţ mediu de 11 euro/kg.
Efecte antiseptice dovedite
În terapia medicală, vanilia a dovedit proprietăţi antiseptice, excitante, stimulatoare şi afrodisiace. Un rol important are în întărirea capacităţii de apărare a organismului împotriva micozelor. Pentru aceasta se prepară un extract de vanilie aplicat extern, cu efect fungicid şi antimicrobian în distrugerea ciupercilor de pe piele.
Tinctura de vanilie, în concentraţie de 10%, se realizează prin macerarea păstăilor zdrobite, în alcool de 700, timp de două săptămâni. Se foloseşte de către fumătorii bolnavi de afecţiuni pulmonare. Efectul terapeutic creşte dacă se foloseşte amestecul de tincturi (15 g tinctură de vanilie, 3 g tinctură de iarbă mare, 2 g tinctură de şofran, 150 ml de vin, 50 ml de sirop simplu).
În alimentaţie, datorită unor calităţi olfactive şi gustative superioare, vanilia intră în aromatizarea multor produse de bucătărie, de patiserie şi cofetărie, (dulciuri, budinci, creme pentru prăjituri, îngheţate), produse lactate (iaurturi), băuturi alcoolice (lichioruri, creme) şi băuturi nealcoolice.
Pulberea de vanilie intră în compoziţia unor preparate ca zahărul vanilat, tincturi şi siropuri. În cantităţi foarte mici se amestecă cu zahăr, lapte şi ouă.
Utilizări în parfumerie şi cosmetică
În parfumerie şi cosmetică, vanilia a fost utilizată din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca materie primă de bază pentru introducerea unor note dulci, ambrate, orientale şi florale. Primele parfumuri devenite celebre au fost „Parfum á la Marechale“ şi „Jicky“, realizate prin combinarea vaniliei cu cumarina. Ulterior, au fost elaborate zeci de noi combinaţii efectuate de renumite firme mondiale, prin asociere cu alte arome naturale (cuişoare, scorţişoară, nucşoară, ghimbir, piper negru, cardamon, mosc, ambră, vetiver, patchuli).
De remarcat că vanilia nu se foloseşte la parfumarea săpunurilor deoarece, în mediu alcalin, polimerizează şi îşi modifică proprietăţile odorante.
Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria
Citeşte şi alte articole:
