Achenă – fruct uscat, cu o singură sămânţă, care nu se deschide la maturitatea lui.
Actinomorf – flori cu simetrie radială (regulată).
Altern – dispunerea izolată a frunzelor pe tulpină, câte una la un nod.
Ament (mâţişori) – inflorescenţă alcătuită din flori unisexuate foarte mici, dispuse pe o axă comună, care atârnă ca un ciucure.
Androceu – totalitatea organelor bărbăteşti (stamine) dintr-o floare.
Anteră – partea terminala a staminei formată, în general, din 2 teci sau loji care conţin polen.
Bacă (boabă) – fruct cărnos, cu pielita subţire, ce nu se deschide la maturitate şi în al cărui miez se găsesc mai multe seminţe.
Bilabiat (labiat) – caliciu sau corola (neregulată) cu două buze (labii) datorate sudurii (incomplete a sepalelor sau petalelor); în general buza superioară este formată din două piese , iar cea inferioară din trei.
Bisanual (bianual) – plantă care fructifică în al doilea an de vegetaţie, când se termină ciclul său vital.
Bractee – frunze modificate de formă si culoare, adesea specială, la subţioară cărora iau naştere florile.
Bulb – tulpină subterană învelită cu frunze cărnoase pline cu materii de rezervă.
Caduc – caliciul ale cărui sepale cad în momentul deschiderii bobocului floral.
Caliciu – totalitatea sepalelor unei flori.
Calicul – uneori caliciul este format din două cicluri de fruzişoare, iar în acest caz primul verticil este alcătuit din frunze mai mici şi poartă denumirea de calicul.
Campanulată – corolă gamopetală în formă de clopot.
Capitul – inflorescenţă recemoasă al cărei ax principal se dilată la vârf pentru a purta flori mici sesile, înconjurată la bază de bractee ce alcătuiesc involucrul.
Capsulă – fruct uscat şi dehiscent care conţine numeroase seminţe.
Carena – partea anterioară a corolei papilonaceelor formată din două petale dispuse ca o carenă de navă.
Cariopsă – fruct uscat, indehiscent, al cărui pericarp aderă strâns de tegument.
Carpelă – frunză modificată ce poartă ovulele.
Cimă – inflorescenţă definită în care ramurile laterale depăşesc vârful ramurei precedente.
Ciorchin (racem) – inflorescenţă care poartă pe axul principal ramuri florifere situate la subţioara unor bractee şi care sunt cu atât mai scurte cu cât sunt mai aproape de vârf.
Codat (clordiform) – în formă de inimă.
Coriaceu – defineşte frunzele dure ca pielea.
Corimb – racem la care pedunculii florilor deşi pleacă din puncte diferite de pe axul inflorscenţei ajung la acelaşi nivel, găsindu-se aproape în acelaşi plan.
Corolă – totalitatea petalelor care alcătuiesc al doilea înveliş al florilor, cu rol de protecţie a organelor sexuale.
Crenat – limb foliar a cărui margine este prevăzută cu dinţi largi şi obtuzi.
Decurente – frunze ale căror limburi se prelungesc pe o anumită porţiune, sub forma unei aripi foliacee, pe tulpină şi pe ramuri.
Dehiscentă – procesul prin care fructul ajuns la maturitate se deschide pentru a pune în libertate seminţele.
Dialipetală – corolă formată din mai multe petale libere între ele.
Dialisepal – caliciul cu sepalele libere.
Dihotomie – mod de ramificaţie al tulpinilor şi inflorescenţelor în două ramuri identice şi al căror vârf se poate împărţi la rândul lui înalte două ramuri egale.
Didinam – androceul unei flori format din 4 stamine libere dintre care 2 au filamente mai lungi (caracteristic Familiei labiate).
Dioic – plante unisexuate, unii indivizi purtând florile bărbăteşti, iar alţii pe cele femeieşti.
Dioplostemon – flori având stamine în număr dublu faţă de acela al petalelor; staminele sunt dispuse pe două verticile, cel extern fiind opus sepalelor.
Drupă – fruct cărnos indehiscent, aproape întotdeauna cu o singură sămânţă şi endocarpul întărit.
Emarginată – frunze cu vârful scobit.
Erectă – tulpină care stă ridicată sau creste drept.
Erbaceu – prezentând caracteristicile ierbii.
Fistulos – în general un organ şi în special o tulpină cilindrică şi goală în interior.
Filiform – fin şi alungit ca un fir.
Foliculă – fruct uscat dehiscent, format dintr-o singură carpelă cu numeroase seminţe şi care la maturitate se deschide printr-o singură crăpătură.
Foliolă – diviziunea (componenta) unei frunze compuse.
Gamopetală – corola cu petale mai mult sau mai putin unite între ele.
Gamosepală – caliciul cu sepalele mai mult sau mai putin unite între ele.
Gamostemon – androceu cu staminele unite între ele.
Gineceu (pistil) – totalitatea carpelelor, sudate sau nu, ale unei flori care produce seminţe.
Glabru – fără peri.
Glauc – de culoare verde – alburie, verde – albăstrui sau verde ca marea.
Hastată – frunza în formă de suliţă.
Haustor – formaţiuni de celule lungite prin care plantele parazite îşi procură şi absorb seva din planta gazdă.
Hermafrodite – floare care conţine stamine si pistil.
Imparipenat – frunză compusă, în formă de pană, care se termină cu o foliolă.
Inflorescenţă – totalitatea florilor grupate pe acelaşi ax principal.
Involucru – totalitatea bracteelor dispuse în vertical la baza unei umbele sau a unui capitul.
Izostemon – stamine egale şi în număr egal cu al petalelor.
Labium – buză.
Lacinie – diviziune îngustă a unei frunze sau petale.
Lanceolată – frunză în formă de lance.
Ligulifloră – floare ce se întâlneşte de obicei la familia compozeelor cu corola la început tubuloasă, apoi se continuă cu o limbă dinţată la vârf.
Limb sau lamină – partea lată şi verde a unei frunze.
Lob – diviziune profundă şi în general rotundă a unui organ foliaceu sau floral.
Lobată – frunză a cărei margine prezintă incizii mari şi adânci.
Mericarp – una din cele două schene ce alcătuiesc fructul umbeliferelor.
Mer – de la grecescul „meros” care înseamnă parte; de exemplu: corolă pentameră, adică formată din 5 părţi (petale).
Monoic – prezentând flori unisexuate bărbăteşti şi femeieşti pe acelaşi individ.
Ob – prefix care exprimă inversarea unei forme sau poziţii oarecare.
Obcordat – în formă de inimă cu vârful în sus.
Obdiploslemon – floare în care există două verticile de stamine, verticilul extern fiind opus petalelor.
Oblong – mai lung decât larg şi rotunjit la cele două capete (exemplu: frunza oblongă).
Obovat – în formă de ou răsturnat.
Ovar – partea inferioară şi în general umflată a pistilului, rezultată din unirea carpelor şi conţinând ovulele.
Ovat – având forma conturului unui ou.
Ovul – partea principală a carpelor plantelor cu flori, care după fecundaţie se transformă în sămânţă.
Palmat – mod de aşezare a lobilor unei frunze simple, a foliolelor unei frunze compuse sau a nervurilor care pleacă dintr-un centru comun: se aseamănă cu degetele răsfirate a unei palme.
Papilonată – corolă neregulată în formă de fluture din cinci petale neegale: una denumită stindard, două aripioare şi alta carenă (formată din două petale mai mult sau mai putin sudate).
Paripenată – frunză compusă penată fără foliola terminală.
Partit – limb foliar divizat până la mai mult de jumătate.
Peduncul sau pedicel – axul care poartă o floare.
Penat – frunză compusă ale cărei foliole sunt dispuse de o parte şi de alta a peţiolului comun ca şi bărbile unei pene.
Pentamer – cu cinci diviziuni.
Peren – care trăieşte mai multi ani.
Periant – totalitatea învelişurilor florale.
Perigon – învelişul floral alcătuit din frunzişoare egal colorate.
Pericarp – ansamblul ţesuturilor care formează peretele unui fruct, rezultând din transformarea ovarului.
Petală – piesă a corolei în general colorată.
Peţiol – codiţa frunzei.
Pivotantă – rădăcina în formă de ţărus.
Poligamă – plantă care poartă pe acelaşi individ atât flori unisexuate cât şi hermafrodite.
Racem – vezi ciorchin.
Receptacul – extremitatea superioară a axului floral, care este umflată, lăţită, alungită sau scobită.
Reniformă – frunză sau alt organ în formă de rinichi.
Ritidom – scoarţă care acoperă suprafaţa tulpinilor lemnoase în vârstă şi care se exfoliază.
Rizom – tulpină subterană, în general cilindrică, vivace şi care dă nastere la rădăcini şi tulpini aeriene.
Ruderal – care creste pe marginea drumurilor.
Rugos – aspru la pipăit.
Sectat – frunză a cărui limb este profund divizat, până la nervura principală.
Sepală – piesă, în general verde, ce alcătuieşte caliciul.
Sesil – frunză lipsită de peţiol sau floare fără peduncul.
Siliculă – capsulă alcătuită din două carpele concrescute, despărţite între ele printr-un perete fals, care poartă numeroase seminţe.
Silievă – silicula de cel putin patru ori mai lungă decât lată.
Solitară – inflorescenţa formată dintr-un peduncul ce poartă o singură floare; ea este terminală sau axilară, după cum floarea se află în vârful tulpinii principale sau ale unei ramuri.
Spic – racem cu flori sesile sau foarte scurt pedunculate, înghesuite pe axul principal.
Stamină – frunză modificată care poată sacii cu grăunte de polen.
Staminodă – stamina ai cărei saci polinici au avortat.
Stigmat – partea liberă şi terminală a ovarului.
Stil – prelungirea subţire si cilindrică a ovarului care se termină cu stigmatul florii.
Stipela – formaţiuni apenduculare de la baza frunzelor cu rol de protecţie şi chiar de asimilare.
Stolon – tulpina târâtoare care pleacă de la baza rădăcinilor sau a coletului şi se termină cu un mugure ce dă naştere unei rozete de frunze.
Tetradinam – androceu format din sase stamine, dintre care două sunt mai scurte.
Tetragonală – tulpină prevăzută cu patru muchii.
Tetranuculă – fruct format din patru nucule.
Tubercul – tulpina subterană care conţine substanţe de rezervă diverse.
Umbelă – inflorescenţă caracterizată prin faptul că pedunculii florali pleacă din acelaşi loc şi se ridică la aceaşi înălţime.
Vagină sau teacă – partea bazală a unei frunze cu ajutorul căreia se fixează de tulpină sau ramură.
Verticil – grupă de frunze vegetative sau reproductive dispuse în jurul unui ax şi inserate la aceaşi înălţime.
Vivace – plantă care în primele perioade de vegetaţie produce o rozetă de frunze, apoi tulpini florifere.
Zigomorfe (despre flori) – care au un singur plan de simetrie (neregulate).
