Talpa Gâştei

talpa gastei doftoria

Talpa Gâştei – Leonurus cardiaca ( Labiatae )

Denumiri populare mai cunoscute: cătuşniţă, cione, ciorvană, coada leului, creasta cocosului, iarbă flocoasă, laba lupului, lingorică, somnişor, talpa lupului.

Talpa Gâştei este o plantă erbacee perenă, meliferă şi medicinală, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, frunzele peţiolate, palmat – sectate şi flori roz dispuse în verticile multiflore. Vegetează printre buruienile de pe marginea drumurilor şi căilor ferate, pe lângă case la sate, prin locuri necultivate şi printre dărâmături, la marginea pădurilor sau în locuri poieniţe, în zona de câmpie si de deal până la 500-600 metri. Infloreşte toată vara. Este confundată cu Chaiturus marrubiastrum (coada mâţei) care are frunzele eliptice, fără 3-5 lobi caracteristici care dau forma de „talpa gâştei”. De asemenea, corola nu are inel păros la interior şi are lobul inferior mai lung.

In scopuri medicinale se întrebuinţează părţile aeriene (Herba Leonuri) recoltate în timpul înfloririi, din iunie până la începutul lui august, când fructificarea devine abundentă, iar caliciul care persistă spinos. Intrucât tulpina se lignifică spre bază se taie cu foarfeca sau cuţitul doar vârful înflorit (circa 25 cm) şi ramurile, fără să depăşească 5 mm diametrul. Se usucă la umbră în strat subţire.

Componenţii principali: alcaloizi (leunurocardina sau stachidrina), substanţe glicozidice (între care heterozizii cardiotonici cu acţiune similară strofantidinei, care prin hidroliză dau: ramnoză, un aglicon), glicozide amare cu structură sterolică, un glucozid amar (leunurină), tanoizi, ulei volatil, saponozide, rezine, vitamine (A, C şi E), acizi organici, substanţe minerale).

Proprietăţi: de trei ori mai puternice decât ale valerianei; sedativ puternic al sistemului nervos central, al cordului şi într-o oarecare măsură al stomacului; hipotensiv şi vasoconstrictor periferic.

Indicaţii:

Intern: se recomandă în stări depresiv enervoase, distonii neuro-vegetative (dereglare funcţională a sistemului nervos vegetativ); pentru reglarea bătăilor inimii de origine nervoasă, tulburări de menopauză (climacterium), liniştirea stărilor de sufocare în astm, pentru reglarea presiunii sângelui, prin scăderea tensiunii arteriale (în hipertensiunea arterială); în toate stările în care organele interne sunt antrenate de o excitaţie nervoasă; acţiune gastrică (favorizând digestia) datorită principiului amar ce îl conţine; în amestec cu odolean / valeriană, ceaiul de frunze se ia contra tensiunii mărite; în anumite stări nervoase urmate de balonarea stomacului, ceaiul se recomandă dintr-un amestec de talpa gâştei, chimion, valeriană şi fenicul.

Mod de folosire:

Intern:

a. Infuzie – 2-3 % simplă sau asociată cu alte produse cu acţiune similară; se beau câte una – două căni de ceai pe zi, din care una seara.

b. Infuzie din 15 g de plantă mărunţită la 200 ml de apă clocotită, din care se iau trei – patru linguri pe zi.

c. Infuzie (pentru stări nervoase cu balonarea stomacului) din 20 g de talpa gâştei, 20 g de chimion, 20 g de valeriană, 20 g de fenicul; se amestecă iar o lingură din această compoziţie se infuzează cu o ceaşcă de apă; după 15 minute, ceaiul se strecoară si se îndulceşte cu zahăr; se beau trei ceaiuri călduţe pe zi.

d. Tinctură rezultată din 20 g de plantă mărunţită la 100 g de alcool de 70 de grade care se macerează timp de 7-8 zile; se iau 20-40 de picături de două – trei de ori pe zi.

Extern:

a. Infuzie din 25 g de plantă la 200 ml de apă clocotită, care se utilizează sub formă de băi şi comprese.

b. Decoct rezultat din 50 g de plantă mărunţită la un litru de apă; se foloseşte sub formă de cataplasme la reducerea umflăturilor şi cicatrizarea rănilor.

Utilizări populare: contra durerilor de inimă şi hipertensiunii se foloseşte ceaiul din tulpinile florifere; în emfizem pulmonar, în boli gastrice şi în nevroze; contra insomniilor şi în boli de rinichi; se pune în scăldătorile bolnavilor de dropică; împotriva junghiurilor şi a durerilor de picioare se foloseşte decoctul.