Stejarul şi Gorunul – Quercus robur – sinonim Quercus pedunculata (Stejar)

Quercus petraea – sinonim Quercus sessiliflora (Gorun)

Familia Fagaceae

Denumiri populare mai cunoscute: goron, gorun, sledun, trăjor, tufan.

Stejarul, Gorunul sunt arbori înalţi până la 50 de metri, cu coroana largă, frunze alterne lobate, flori dispuse monoic în amenţi, fructul este o ghindă, lemn foarte rezistent şi dur având multe utilizări în industria contrucţiilor (stejarul pedunculat – Quercus robur, stejarul pufos – Quercus pubesceus, stejarul rosu american – Quercus borealis). Ocupă 21% din suprafaţa pădurilor româneşti, începând din zona de câmpie şi până în zona dealurilor şi montană inferioară.

In scopuri medicinale se foloseşte scoarţa netedă a ramurilor tinere de trei ani – cinci ani, cu grosimea până la 10 cm, recoltată în perioada optimă din martie – aprilie, când scoarţa se desprinde uşor datorită începerii circulaţiei sevei. Recoltarea constă în tăieturi inelare la distanţe de 10-30 cm care se unesc apoi printr-o tăietură în lung şi astfel fragmentele desprinse în formă de tub se usucă la soare în aer liber, în strat subţire. Produsul nu are miros iar gustul este astringent.

Componenţii principali: acid cvercitanic, catechine, acid elagic, acid galic, substanţe de natură triterpenică, fridelinol, acid nectanic, flavonoidici, substanţe pectice şi rezinoase, zaharuri, oxalat de calciu, taninuri etc.

Proprietăţi:

Intern: acţiune antitoxică şi antiseptică asupra florei microbiene în diaree, iar prin acţiunea de precipitare a proteinelor are acţiune astringentă, hemostatică şi antispetică.

Extern: astringent, cicatrizant şi dezinfectant.

Indicaţii:

Intern: în enterite, melene şi metroragii sub formă de fiertură (decoct 1% – 3%; câte 200 ml de ceai pe zi); în diaree.

Extern: sub formă de decoct 5% – 10% în gargarisme, ca loţiuni hemostatice, ca antihemoroidal, în fistule anale, leucoree, transpiraţia excesivă a mâinilor şi picioarelor, plăgi care supurează; decoctul obţinut din coaja de stejar (cu conţinut bogat în taninuri) fiartă cu piatră acră (sulfat dublu de aluminiu şi potasiu – sau alaun) se tine în gură contra durerilor de gură; macerată în oţet în asociere cu alaun se foloseşte în gingivite şi contra durerilor de măsele.

Mod de folosire: 

Intern: decoct – două linguriţe la 200 ml de apă rece fierte 20-30 de minute; se beau două ceaiuri pe zi.

Extern: decoct – trei linguriţe la 200 ml de apă rece, sub formă de gargară, comprese, băi de şezut, spălături vaginale, băi în diferite boli de piele.

Fructele de stejar conţin amidon, uleiuri, taninuri, săruri minerale, vitamine. Pentru a fi folosite se îndepărtează învelişul, iar embrionul se prăjeşte şi se pulverizează obţinându-se asa-zisa „cafea de ghindă”, care se utilizează ca antidiareic sub formă de decoct – o linguriţă de ghindă la o ceşcuţă de apă, care se bea dimineaţa, pe stomacul gol. Cafeaua de ghindă este indicată şi în tratarea anemiilor şi a rahitismului.