Socul

socul doftoria

Socul – Sambucus nigra ( Caprifoliaceae )

Denumi populare mai cunoscute: coraminic, iboz, scorpat, soace, soc negru.

Socul este un arbust înalt până la cinci metri; trunchiul şi ramurile bătrâne sunt acoperite cu o scoarţă cenusie sau brun – cenuşie, iar ramurile tinere sunt verzi. Tulpina are o măduvă abundentă.  Florile sunt mici, albe sau gălbui. Plantă euroasiatică. La noi creste pe lângă case şi garduri, prin pădurile de deal şi câmpie, în luminişuri sau la marginea pădurilor. Infloreşte din mai până în iulie.

In scopuri medicinale se întrebuinţează florile (Flores Sambuci) recoltate la începutul înfloririi, când 75% din flori sunt înflorite, pe timp frumos după ce se ridică roua. Inflorescenţele recoltate se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea, cu florile în sus într-un singur strat, pe rame acoperite cu hârtie. Produsul obţinut are miros plăcut aromatic, iar gustul este la început dulceag, apoi iute.

Se pot face unele confuzii între Sambucus nigra (cu măduva ramurilor albă, flori alb – gălbui, fructele negre, staminele cu anterele galbene) cu Sambucus racemosa (cu măduva galbenă sau brună, florile galben – verzui, fructele roşii), sau cu Sambucus ebulus (staminele cu anterele purpurii, uscate fiind negre).

Componenţii principali: rutozidă, ulei volatil, sambunigrozida, etil-amine, izobutil şi izoamil-amine, beta glicozizi ai acizilor cafeic şi ferulic, zaharuri, mucilagii, vitamina C etc.

Proprietăţi: sudorifice, diuretice, laxative, galactogoge, antinevralgice şi antiseptice.

Indicaţii:

Intern: în gripe, răceli, bronşite, contra tusei şi alte afecţiuni respiratorii, reumatism, boli reno – vezicale, ceaiul din flori are efect galactogog, ca medicament natural (ceaiul) în obezitate şi în constipaţiile de natură nervoasă.

Extern: băi sau cataplasme indicate în furunculoze, abcese, arsuri şi flictene (colecţie seroasă, circumscrisă la suprafaţa pielii, de dimensiuni mai mari decât vezicula), având proprietatea de a fluidifica puroiul, de a calma durerile şi de a dispare umflătura; contra reumatismului sunt recomandate băile fierbinţi.

Mod de folosire:

Intern: infuzie 5% – 8% din care se beau trei ceşti de ceai pe zi; sau infuzie din două linguriţe de flori la 250 ml de apă clocotită si se beau trei ceaiuri călduţe pe zi; ca laxativ – infuzie din unu – două linguriţe la 200 ml de apă clocotită, care se ia seara la culcare.

Extern: infuzie dintr-o cantitate dublă de flori care se întrebuinţează sub formă de băi sau cataplasme, în furuncule, abcese, arsuri şi umflături.

Contraindicatii: nu se utilizează florile proaspete (aplicate ca atare pe piele sau pe mucoase produc eritem – roşeaţa pielii).

Utilizări populare pentru a trata cu socul: contra tusei şi afecţiunilor aparatului respirator se foloseşte ceaiul din flori; pentru domolirea durerilor de stomac sau a celor hepato – biliare ceaiul se bea în loc de apă; pe bube şi pe „foale”, pentru dureri de rânză se pun frunze crude; se spală umflăturile cu soluţia rezultată din fiertură; cei bolnavi de friguri folosesc boabele negre ce se pun în palincă; contra vătămăturii se recomandă ceaiul din boabe.