Sfecla Roşie – Beta rubra ( Chenopodiaceae )

Plante bienale din care fac parte: sfecla roşie (Beta rubra) folosită în alimentaţie şi în scopuri medicinale; sfecla de zahăr (Beta vulgaris saccharifera) o plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită, frunze mari, oval – alungite sau cordiforme, rădăcinile sunt utilizate în industria zahărului şi a alcoolului, iar frunzele şi coletele ca furaj; sfecla furajeră (Beta vulgaris) o plantă cu rădăcină voluminoasă, ovală, cilindrică sau sferică, cultivată pentru hrana animalelor.

Toate trei provin din Beta, comună maritimă de pe ţărmurile Mediteranei şi ale Atlanticului.

Componenţii principali: hidraţi de carbon (zaharuri în cantitate mare), acizi aminaţi (betaină, asparagină, glutamină), vitamine (A, B, C, şi PP), oligoelemente (magneziu, fosfor, potasiu, fier, brom, zinc şi mai rare rubidiu, cesiu). Sfecla roşie are un conţinut de potasiu mai mare decât drojdia de bere.

Indicaţii: în procesul de demineralizare, anemii, nevrite, tuberculoză, hipertensiune, viroze, afecţiuni renale, litiază, diateză urică.

Mod de folosire: coaptă sub formă de salată şi în salatele de crudităţi; suc: progresiv de la 50 de grame la 300 de grame pe zi, în combinaţie cu suc de morcovi în hipertensiune, în timpul sau după repausul alimentar; suc: 150 de grame împreună cu 250 de grame de suc de morcov şi 200 de grame de morcov şi de 200 de grame suc de castraveţi în afecţiunile renale, litiază şi diateză urică.

Contraindicaţii: diabeticilor.