Roiniţa – Melissa officinalis ( Labiatae )

Denumiri populare mai cunoscute: busuiocul stupului, floarea stupilor, iarba roilor, lămâiţă, mătăcină, melisa, mintă turcească, roiştea.

Roiniţa este o plantă erbacee, vivace, tufos ramificată, înaltă până la un metru cu florile de culoare alb – gălbuie, alb sau alb – liliachie. In flora spontană creşte dispersat, mai ales în regiunile din sudul şi din vestul ţării, prin locuri necultivate sau uscate şi pietroase, în luminişurile, pajiştile şi poieniţele din pădurile de stejar. Se cultivă ca plantă medicinală şi meliferă. Infloreşte din iunie până în august. Se poate confunda cu Draco – cephalum moldavica (Mătăciune) şi Nepeta cataria (Cătusnică) ce au miros asemănător cu Roiniţa.

In scopuri medicinale se recoltează frunzele (Folium Melissae) în zilele uscate, după ce se ridică roua. Se usucă în strat subţire în poduri acoperite cu tablă şi bine aerisite. Produsul are miros plăcut de lămâie care devine mai puternic prin frecarea frunzelor între degete.

Componenţii principali: ulei volatil (format din citrol, citrorelol, citronelal, geraniol, linalol), tanin, acid cafeic, un principiu amar, acizi (acid ursolic şi acid oleanolic), stachioză etc.

Proprietăţi:

Intern: antiseptic şi sedativ datorită componentelor din uleiul volatil; coleretic, carminativ şi gastric conferite de principiul amar şi acidul cafeic; bacteriostatic, antianemic şi antidiareic.

Extern: antiseptic şi cicatrizant.

Indicaţii:

Intern: înlătură gazele gastrice, calmează spasmele gastrointestinale ce provoacă colici la copii şi la adulţi; calmează stările nervoase, ameliorează senzaţiile de vomă la femeile gravide; combate şi măreşte secreţia biliară; tonifică stomacul şi înlesneşte digestia; în dischinezii biliare şi colite cronice.

Extern: ajută la vindecarea rănilor (având proprietăţi antiseptice şi cicatrizante) sub formă de băi; această acţiune este mărită prin adăugarea de arnică, muguri de plop şi cimbrişor.

Observaţii: se mai foloseşte ca salată, aromatizant în sosuri şi la prepararea lichiorurilor.

Mod de folosire:

Intern: infuzie de 1 g %, luându-se 200 – 250 ml de ceai pe zi; infuzie dintr-o linguriţă de frunze la 200 ml de apă clocotită, din care se beau două ceaiuri pe zi; în cazuri de ameţeli, sincope (pierderea bruscă, de scurtă durată a cunoştinţei), dureri de cap, digestii grele sau criză de nervi se face o fiertură de 15 g – 30 g de frunze sau flori de Roiniţă şi se bea câte o ceşcuţă pe zi.

Extern: sub formă de cataplasme şi băi, dublându-se cantitatea de plante indicată mai sus.

Utilizări populare: în dureri de dinţi, dureri de stomac, colici şi diaree, precum şi contra durerilor de piept se folosesc ceaiul şi soluţia din frunze sau tulpinile florifere; în astm se întrebuinţează vinul de Roiniţă; fricţiuni contra durerilor reumatice cu extractul de Roiniţă, preparat din o parte flori şi trei părţi alcool.