Păducelul – Crataegus monogyna şi Crataegus oxyacantha ( Rosaceae )
Denumiri populare mai cunoscute: gherghinar, mălai moale, mărăcine alb.
Păducelul este un arbust sau arbore înalt de circa 8 metri, cu frunze ovale sau rombice şi flori albe. Se cultiva în scopuri ornamentale sau în perdelele de protecţie. Se întinde în regiunea de stepă unde formează tufărisuri până în zona de deal şi chiar de munte, în lizierele pădurilor sau în stratul de arbuşti al pădurilor mai luminoase (în special stejar); creşte invadant în păşuni şi poiene. Uneori poate forma masive întinse (exemplu: Cărbunari – judetul Caraş-Severin). Se găseste răspandit în toate judetele ţării.
Asemănări – deosebiri. Se poate confunda cu Crataegus nigra şi Crataegus pentagyna. Acestea au cinci stile în floare fată de 1 – 2 cate au speciile medicinale şi rămân persistente; de asemenea fructele au o culoare mai închisă, negricioasă sau purpurie. Pedunculii florilor şi caliciul au peri deşi, lanoşi; la speciile medicinale sunt glabri.
In scopuri medicinale se folosesc florile (Flores Crataegi) cu frunzele din imediata lor apropiere (Folium Crataegi cum floribus), frunzele (Folium Crataegi) şi fructele (Fructus Crataegi). Florile şi bucheţelele de flori cu frunze se recoltează la începutul deschiderii florilor, începând din a doua jumătate a lunii aprilie în regiunile de câmpie din sudul şi vestul ţării, continuând eşalonat în cursul lunii mai pentru zonele de deal şi de munte. Frunzele au o perioadă de recoltare mai lungă înainte, în timpul sau după înflorire, până în lunile iunie-iulie. Florile se culeg prin ciupire sau prin prinderea între degete a inflorescenţei şi tragerea mâinii în sus, astfel ca în palmă să rămână florile fără pendiculi. Buchetele de flori cu frunze şi frunzele se culeg prin strujire, fie direct pe arbust, sau prin tăierea rămurelelor şi curăţirea lor ulterioară. Produsele se culeg pe timp uscat, însorit. Dacă sunt culese pe ploaie sau rouă, florile se brunifică foarte uşor, depreciindu-se. Fructele sunt sferice, cărnoase şi au un gust acru-astringent datorită conţinutului bogat în vitamina C. Se culeg direct de pe arbust, fără codiţă, în lunile septembrie- noiembrie când se înroşesc.
Componenţii principali: acidul crategic (complex format din compuşi triterpenici), acizi (crategolic, neotegolic, scantolic, ursolic şi oleanolic), derivaţi de natură flavonoidică; hiperozida, un ramnozid al vitexinei, leucoantoeianidică; un hepatoxiflavonbiozid cu acţiune cardiotonică, cvercetină, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalină, colină, sorbitol, vitamina C, amine, trimetilamină şi amilamină, ulei volatil ce conţine aldehidă anisică, taninuri de natură catehică, pectine, săruri minerale etc.; fructotaninuri de natură catehică, vitaminele B1 şi C, antociani, flavonoizi, acizi (tartric, citric, ursolic, oxalic, nicotinic,clorogenic), sorbitol, colină, acetilcolină, glucoză, fructoză, pectine, ceară, ulei gras, substanţe minerale.
Proprietăţi: sedativ, antispasmodic, vasodilatatoare – în special la nivelul vaselor coronariene, hipotensiv, bronhodilatator, stimulează sistemul nervos central al respiraţiei.
Indicaţii:
Intern: în angină pectorală, miocardită, hipertensiune arterială, climacteriu, tulburări neurovegetative, ateroscleroză, emotivitate excesivă şi nevroze cardiace, în stări de excitabilitate cu aritmie marcată (tahicardie), la cardiaci se recomandă ca o completare a tratamentului cu digitală sau când aceasta nu este suportată. Florile sau fructele de păducel asociate cu valeriană şi talpa gâştei îşi măresc efectul medicinal.
Mod de folosire pentru a trata cu păducelul: ceai de flori sau fructe preparat prin infuzie: o linguriţă de flori sau fructe se opăreşte cu 250 ml apă clocotită; după 15 minute ceaiul se strecoară, se îndulceste şi se bea fracţionat în cursul unei zile.
