Obezitatea

obezitatea obez doftoria.ro

Obezitatea este creşterea exagerată a greutăţii corporale. Greutatea ideală a corpului este egală cu atâtea kilograme câţi centimetri înălţime peste 100 are persoana respectivă. Din această cifră putem scădea ceva sub vârsta de 20 de ani şi putem adăuga câteva kilograme peste vârsta de 40 de ani. Obezitatea provine din depunerea grăsimilor sub piele şi în diferite organe (ficat, muşchi, inimă), în marea majoritate a cazurilor în urma unui bilanţ energetic negativ, introducerea mai multor calorii în organism decât cele de care avem nevoie (supraalimentaţi şi eforturi fizice reduse). Arareori este cauzată de o boală endocrina (hormonala), având origine hipofizara, tiroidiana, suprarenala sau în diminuarea funcţiei organelor genitale (în cel mult 5% din cazuri). In multe cazuri de obezitate este vorba de o origine central-nervoasă – tulburări în reglarea senzaţiei de foame şi a depozitării de grăsime. Predispoziţia pentru obezitate se poate moşteni. Uneori se moşteneşte numărul mai mare al celulelor nervoase, alteori apetitul exagerat sau mecanismul de ardere şi de descompunere a grăsimilor este viciat. Obezitatea poate fi socotită şi o boală deoarece prin consecinţele sale poate produce ateroscleroză, tulburări circulatorii, slăbirea inimii, diabet, diverse afecţiuni ale ficatului, pot apărea mai frecvent infarctul miocardic, litiaza biliară, iar pericolul de tromboză şi embolie este mai mare cu ocazia intervenţiilor chirurgicale. Obezitatea scurtează viaţa şi prin apariţia şi favorizarea multor boli. Lupa împotriva obezităţii începe prin prevenirea ei: alimentaţie raţională şi muncă fizică, gimnastică, sport.

Terapia naturistă recomandă:
Plante medicinale: cruşin, păpădie, porumb, soc, urzică.

Fructe: cireaşă, coacăză, fragă, măr.

Legume: cartof, lăptucă, pătrunjel, păstârnac, praz, roşie, ţelină.

Cereală: secară.

Medicamente din plante: Normoponderol comprimate, cu respectarea indicaţiilor din prospect.

Alte recomandări: zile de repaus alimentar absolut sau relativ cu fructe 300-500 de g, o zi pe săptămână timp de două luni, apoi trei zile la două săptămâni timp de trei luni, apoi, în continuare, o zi pe săptămână. Ape minerale sulfurate, calcice, sodice, si magneziene, în combinatie cu regimul dietetic. Cure de transpiraţie prin efort fizic, muncă brută, gimnastică, înot, mersul pe bicicletă etc. Un rol important îl au voinţa, perseverenţa şi răbdarea.