Mărul – Mărul Cultivat şi mărul Pădureţ – Malus pumila ( Rosaceae ) şi Malus silvestris ( Rosaceae )
Mărul cultivat este un arbore fructifer înalt până la 10 metri, cu frunze mari, eliptice, flori roz şi fructe globuloase turtite, bogate în vitamine. Este cultivat în numeroase soiuri dintre care la noi cele mai răspândite sunt: ionatan, pătul, creţesc, domnesc, parmen auriu; se cultivă pe suprafeţe întinse, din toate soiurile de vară, toamnă, iarnă şi este în unanimitate recunoscut ca un aliment – condiment cu calităţi deosebite. Multitudinea binefacerilor acestui fruct este subliniată în aforismul „Cu un măr pe zi se evită medicul”.
Mărul pădureţ: arbore din familia rozaceelor, înalt până la 15 metri, cu ramuri spinoase şi fructe mici astringente. Creşte prin păduri, în regiunea de câmpie şi de dealuri şi este folosit ca portaltoi pentru măr. Părţile folosite sunt: fructul, adică miezul şi coaja.
Componenţii principali: apă, zaharuri reducătoare, zaharoză, celuloză, pentasan, lignină, acizi liberi, pectine, materii grase, protide, săruri ( de potasiu, sodiu, siliciu, calciu, clor), acid fosforic, fier, magneziu, brom, alumină, arsenic, sulf, mangan, cobalt, tanin, esteri amilici, vitamine (C, B1, B2, PP, A – cu deosebire în coajă), acid pantothenic ( mai mult decât dublu în coajă, comparat cu cantitatea din miezul mărului). Valoarea calorică diferă de la o specie la alta ( 80-124 calorii / 100 grame).
Proprietăţi: tonic muscular şi al sistemului nervos, diuretic, uricolitic, depurativ, antireumatismal, răcoritor, hipocolesterolemiant, antiseptic, intestinal, gastric, stimulent şi decongestiv, hepatic, laxativ.
Indicaţii: astenie fizică şi intelectuală, surmenaj, convalescentă, graviditate, astenie, demineralizare, sedentarism, obezitate, diabet, reumatism, guta, litiază urinară urică, diaree şi constipaţie, inflamaţii intestinale (colibaciloză), ulcer gastric, gastrită, stări febrile, hepatopatii, insomnii, nervozitate, cefalee, boli cardiovasculare, diuretic, în diete terapeutice.
Mod de folosire:
Intern: Cură de mere proaspete:
a. Conţinutul variat de săruri minerale, în principal, conferă mărului efecte alcalinizante, iar fierul, cuprul, zincul etc. stimulează activitatea enzimelor şi înlesnesc arderile în organism. Merele sunt indicate în afecţiunile cu febră, în combaterea colitelor de putrefacţie, a diareelor şi constipaţiei, a asteniei de primăvară.
b. Mere rase 500 – 1 500 grame pe zi, în cinci mese, în diareele infantile, enterocolite, dizenterie, rectolită, ulcer gastric.
c. Consumarea zilnică a 200 – 300 grame de mere proaspete contribuie la întărirea organismului şi la prevenirea infecţiilor aparatului respirator pe timpul iernii şi primăverii, datorită însuşirii de a se păstra în stare proaspătă timp de 4 – 8 luni în special soiurile de toamnă şi de iarnă (în condiţii de conservare şi depozitare optime), mărul constituie o importantă sursă de vitamine, în aceasta perioadă putând satisface aproape integral nevoile organismului, cu precădere vitamina C.
d. Folosite seara merele au efect laxativ, mai ales la vârstnici, categorie de oameni cu tendinţa frecventă la constipaţie.
e. Fructul crud şi ras în toate salatele ca desert ( se adaugă nuci, brânză de vaci, alte fructe, miere etc.) la cină; sucul de mere poate fi amestecat în anumite reţete cu suc de legume.
f. Infuzie de mere sau de coji uscate, 2-3 căni pe zi ( bronşite, reumatism).
g. Suc de mere 20 ml cu 25 ml de suc de urzică – în curele de primăvară pentru reumatici, litiazici, sau în timpul repausului alimentar la persoanele astenice.
h. Măr copt la prima masă după repausul alimentar; compoturi; dulceţuri; marmelade; sucuri – împreună cu alte fructe – folosite în alimentaţia raţională şi dietetică. Merele uscate sunt contraindicate în diabet.
Extern: otalgii – aplicarea unui măr copt în cuptor; plăgi atone – măr ras şi fiert în sucul propriu, ca oblojeală sau aplicări de suc de măr şi ulei de măsline în părţi egale; îngrijirea pielii – sucul mărului dă vigoare ţesuturilor din zonele feţei, gâtului, abdomenului.
