Lumânărică – Verbascum phlamoides ( Schrophulariaceae )
Denumiri populare mai cunoscute: coada boului, coada lupului, coada mielului, corovatică, cucuruz galben, lipean.
Lumânărica este o plantă erbacee, bianuală, înaltă de 2 metri, cu tulpina floriferă în al doilea an, cilindrică, dreaptă, acoperită cu peri lungi, pâsloşi, de culoare cenuşie şi flori galbene. Specie europeană. In ţara noastră creşte în zonele de şes şi deal, mai frecvent pe soluri uscate, pietroase, nisipoase, necultivate, la marginea pădurilor, de-a lungul drumurilor şi căilor ferate, în păşuni aride, pe prundişul de pe marginea apelor. Infloreşte din iunie până la sfârşitul lui august. Specii asemănătoare: Verbascum lychnitis, Verbascum banaticum, Verbascum speciosum care au filamentele staminelor galbene până la portocaliu. Diferenţierea dintre acestea şi speciile medicinale este destul de dificilă şi se poate face numai pe baza caracterelor sistematice. Mai uşor se diferenţiază speciile la care filamentele staminelor sunt purpuriu – violaceu viloase ( Verbascum nigrum, Verbascum glabratum, Verbascum blattaria).
In scopuri medicinale se întrebuinţează florile ( Flores Verbasci ) recoltate fără caliciu, dimineaţa după ce se ridică roua, pe măsura deschiderii lor ( la soare puternic corola închizându-se ), din iunie şi până la începutul lui septembrie. Se usucă de preferinţă la soare sau în uscătorii artificiale şi cu aerisire bună. Florile recoltate trebuie uscate în aceeaşi zi, întrucât uscate lent se înegresc. Produsul are miros plăcut de miere şi gust dulce mucilaginos.
Observaţii: în timpul recoltării trebuie luate măsuri de protecţie deoarece perii plantei inflamează pielea, mucoasele şi ochii. Se va purta îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi închisă la gât. In timpul lucrului nu se va duce mâna la nas, ochi, pe faţa. După terminarea lucrului se vor spăla mâinile şi faţa.
Componenţii principali: mucilagii, saponozide verbasoside ( care prin hidroliză dau acid cafeic, alcool, glucoză şi ramnoză); tanin, rezine, ulei volatil, zaharoză, carotenoizi, fitoseroli (verbasterol), aucubozid etc.
Proprietăţi: emoliente, expectorante ( fluidificând secreţiile bronşice), sudorifice.
Indicaţii si mod de folosire: în inflamaţiile acute şi cronice ale bronhiilor şi ca sudorific, sub formă de infuzie 2% ( 2 linguriţe de flori la o cană de apă); asociate cu flori de nalbă, de tei, frunze de podbal şi de pătlagină uşurează expectoraţia şi calmează tusea ( ceaiul se îndulceşte cu miere de albine sau zahăr şi se bea călduţ, 2 căni pe zi ); asociate cu frunze de podbal şi rădăcină de nalbă, florile de lumânărică dau un ceai bun pentru tratarea răguşelii ( se ia câte o linguriţă din oră în oră).
Utilizări populare: contra tusei, astmului, durerilor de gât şi de piept sub formă de ceai realizat din flori; împotriva năduşelii se foloseşte ceaiul în amestec cu flori de soc şi lemnul domnului, ori florile fierte în lapte; contra durerilor de piept se foloseşte rădăcina spălată bine şi fiartă în vin; contra durerilor de stomac se foloseşte ceaiul din frunze.
