Insuficienţă renală: simptome, cauze şi tratament naturist

Insuficienţă renală

Insuficienţă renală

Boala cronică de rinichi apare atunci când funcția dumneavoastră renală se diminuează lent şi progresiv. Nu există o modalitate de vindecare a bolii cronice de rinichi, dar dumneavoastră puteţi face tot ce vă stă în putinţă pentru a încetini evoluţia celor cinci stadii ale bolii.

Practic, rinichii dumneavoastră sunt consideraţi sănătoşi şi normali atât timp cât au o funcţie de filtrare normală, iar în urină nu sunt prezente semne de sânge sau proteine.

Nivelul funcţiei de filtrare depinde de vârsta dumneavoastră şi de mulţi alţi factori care pot avea impact asupra rinichilor dumneavoastră. Dacă funcţia rinichilor dumneavoastră scade în permanenţă, sunteţi considerat diagnosticat cu insuficienţă renală.

Rinichii dumneavoastră îşi pot pierde treptat capacitatea de a filtra toxinele din sânge. Procesul insuficienţei renale este împarţit în cinci stadii: în stadiile 1 – 4, obiectivul este de a păstra funcţia rinichilor, în timp ce în stadiul 5, dializa sau transplantul reprezintă singurele opţiuni pentru ca dumneavoastră să învingeţi boala.

Se manifestă prin diminuarea lentă și progresivă a capacității de filtrare a rinichilor, fapt ce produce reținerea în organism a substanțelor toxice.

Spre deosebire de insuficiența renală acută, aceasta are o perioadă de instalare mai mare, deteriorarea rinichilor putându-se face chiar pe perioada mai multor ani. Evoluția este atât de lentă, încât primele simptome apar doar după ce boala a determinat consecințe clinice și biologice importante.

În lume, aproximativ 1% din populaţie suferă de insuficiență renală, iar anual se efectuează mai mult de 50.000 de transplanturi renale pe glob, 85% dintre ele având și succes.

Înainte de a vedea care sunt cauzele insuficienței renale este necesar să vedem care este rolul rinichilor în organism ca să înțelegem mai bine în ce mod pot fi aceștia afectați.

Rinichii asigura trei funcții majore:

– filtrează sângele și ajută la eliminarea deșeurilor prin urină, împiedicând astfel acumularea toxinelor în sânge;

– reglează concentrația mineralelor și electroliților (sodiu, calciu și potasiu) și cantitatea de lichid din organism;

– produce hormoni care acționează asupra altor funcții ale corpului, precum reglarea tensiunii arteriale (renina) și produce globule roșii (eritropoietina).

Insuficienţă renală: Cauze

Principala cauză care determină insuficiența renală este diabetul zaharat și asta din cauză că afectează vasele sangvine mici, inclusiv cele ale rinichilor. Pe lângă aceasta, mai există și alte cauze care pot determina cedarea rinichilor și anume:

  • hipertensiunea arterială
  • – astuparea căilor urinare – cauzată de o hipertrofie a prostatei, calculi renali sau tumori;
  • – boli renale – boala polichistică a rinichilor (caracterizată prin prezența a numeroase chisturi la nivelul rinichilor), glomerulonefrita (inflamația glomerulilor) și pielonefrita (infecția rinichiului);
  • – stenoza de arteră renală – îngustarea sau obstruarea arterei renale;
  • – bolile autoimune, precum lupus eritematos diseminat;
  • – utilizarea excesivă de medicamente metabolizate prin rinichi;
  • – toxinele – expunerea continuă la substanțe chimice, precum tetraclorura de carbon și plumbul;

Insuficienţă renală: Simptome

Insuficiența renală este asimptomatică până la un anumit punct. De aceea, mulți pacienți nu sunt conștienți de prezența bolii decât după ce funcția renală este redusă cu 25% din valoarea normală.

Există și cazuri în care se manifestă totuși anumite simptome ale insuficienței renale. Bolnavul poate avea urinări tulburi, cu sânge, frecvente și în cantități reduse. Există și alte simptome, care sunt mai puțin frecvente și care pot fi resimțite și în cazul altor boli.

Dintre acestea, amintim:

  •  pierdere în greutate;
  •  oboseală;
  •  greturi și vărsături;
  •  mâncărimi persistente;
  •  crampe musculare;
  •  dureri de cap.

Pe măsură ce trece timpul și toxinele se acumulează în sânge, pot să apară și crize epileptice, precum și confuzie mentală.

Insuficienţă renală: Diagnosticare

Diagnosticarea se poate face prin efectuarea unor teste la urină și sânge care vor oferi informații în legătură cu nivelul de reziduuri din sânge, precum și cele ale ureei și creantininei. Pentru un răspuns mai sigur se recomandă și efectuarea unor examene mai complexe precum ecografia, tomografia computerizată – CT, rezonanța magnetică nucleară – RMN sau biopsia renală.

Insuficienţă renală: Tratament

Prima măsură impusă pentru bolnavii cu insuficiență renală este modificarea regimului alimentar. Se recomandă reducerea aportului de proteine pentru a încetini acumularea reziduurilor în organism.

Adoptarea unui regim alimentar adecvat va avea ca rezultat îmbunătățirea calității vieții, prin reducerea grețurilor și vărsăturilor. De aceea, este foarte important ca pacientul să apeleze la un medic nutriționist care să recomande o dietă adecvată organismului.

Există însă o gamă variată de ceaiuri pe care pacientul le poate consuma. Ceaiurile diuretice, precum cele de codiță de cireșe amare sau mătase de porumb sunt esențiale în tratament.

Mătasea se strânge atunci când porumbul este „în lapte” şi apoi se lasă să se usuce la umbră. Se pune o lingură de amestec la o cană (250 ml) de apă, se fierbe 4-5 minute la foc slab, se mai lasă 20-30 de minute la infuzat, apoi se strecoară.

Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, îndulcite cu miere de albine, fără zahăr. De asemenea, un alt remediu naturist îl reprezintă ceapa. Se recomandă consumarea a 1-2 căni/zi de ceai de ceapă pentru eliminarea ureei și a acidului uric. Se aleg trei cepe de mărime mijlocie, se curăță, se taie mărunt și se fierb timp de o oră la foc slab, într-un litru de apă.

Tratamentul medicamentos are ca scop eliminarea simptomelor și se pot utiliza: antihipertensoare, derivați ai vitaminei D, calciu, medicamente destinate scăderii nivelului de fosfor și de potasiu din sânge.

Insuficienţă renală: Tratament naturist

Dacă medicamentele de sinteză chimică pot da unele complicaţii nedorite, tratamentele naturiste pot fi considerate leacuri sigure şi fără urmări grave.

În insuficienţa renală, cu început de edeme, sunt eficiente:

– infuzie sau decoct din frunze de mesteacăn (o linguriţă la 200 ml apă), cu adaos de bicarbonat de sodiu, din care se beau câte 3 căni pe zi, cu efecte diuretice imediate;

– sevă de mesteacăn (50-100 ml de 3 ori pe zi), cu 10-15 minute înainte de mese, într-o cură de o lună în cursul primăverii;

– infuzie din herba uscată de coada-calului (3 linguriţe la 500 ml apă clocotită); se infuzează acoperit 5 minute şi se beau 3 ceaiuri calde pe zi;

– infuzie sau decoct din flori uscate de limba mielului, din herba de mei păsăresc sau seminţe de pătrunjel.

Sunt recomandate şi câteva reţete cu amestecuri de plante:

– infuzie din amestec de coada-calului (două părţi), sunătoare (două părţi), ventrilică (o parte), pufuliţă cu flori mici (o parte), din care se consumă câte 3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

– decoct din amestec de coada-calului, coada şoricelului, sunătoare, vâsc, frag (frunze) şi măceş (fructe uscate), din care se beau 3 ceaiuri pe zi, înainte de mese, provocând urinarea după 30 minute; restul de plante după strecurare se aplică pe zona rinichilor sub formă de cataplasmă;

– decoct din amestec cu mătase de porumb (20 g), cozi de cireşe (15 g), frunze de mesteacăn (10 g), coada-calului (10 g), coada şoricelului (10 g), la care se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese.

Insuficienţă renală: Prevenire

Iată câteva sfaturi care vă vor ajuta să preveniți insuficiența renală cronică:

  •  Tratați-vă infecțiile urinare la timp
  •  Monitorizați-vă tensiunea arterială
  •  Respectați regimul alimentar recomandat de medic în cazul în care sunteți bolnav cronic
  •  Nu fumați

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte articole:

Ceaiuri pentru rinichi

Curățarea rinichilor în mod natural

6 simptome care ar putea anunța o afecțiune la rinichi

Rinichi: 5 obiceiuri zilnice care îți afectează rinichii

Cele mai bune alimente pentru a vă menține rinichii sănătoși

Pietre la rinichi: simptome şi obiceiuri zilnice care pot duce la formarea lor