Cum se manifestă lipsa de vitamine și minerale? Ce simptome îți transmite corpul
Lipsa de vitamine și minerale: este posibil să apară o stare de oboseală nejustificată, slăbiciune, iritabilitate, dureri de cap, dureri de spate, cârcei, probleme cu pielea, părul și unghiile. Cele mai multe carențe se pot corecta prin dietă și suplimente alimentare.
Lipsa de vitamine și minerale: Crampe musculare
Calciul și magneziul sunt minerale importante pentru sănătatea sistemul osteo-muscular și transmiterea semnalului nervos. Atunci când sunt insuficiente în organism apar dureri, crampe musculare, ticuri faciale, palpitații. Un nivel optim de calciu și magneziu poate fi asigurat din lactate, legume cu frunze verzi, cereale integrale, fasole, nuci, apă minerală naturală. Dar uneori, dieta nu este suficientă și atunci puteți apela la un supliment natural cu magneziu marin.
Lipsa de vitamine și minerale: Sângerarea gingiilor
Sensibilitatea gingivală indică o carență de vitamina C. Aceasta este una dintre cele mai importante vitamine pentru funcționarea normală a sistemului imunitar, pentru elasticitatea vaselor de sânge și a pielii. Aveți grijă să vă asigurați necesarul de vitamina C din surse naturale: citrice, kiwi, rodii, fructe de pădure, ardei, roșii, și din când în când puteți completa cu suplimente de vitamina C. În felul acesta se facilitează și absorbția mai bună a fierului în organism.
Lipsa de vitamine și minerale: Păr subțire și unghii fragile
Problemele care țin de aspectul părului și unghiilor trădează de obicei deficiențe de acizi grași esențiali omega 3, de vitamine din complexul B, de vitamina E, de zinc și/sau seleniu. Soluții: consumați cât mai frecvent pește de apă rece, ouă, ciuperci, cereale integrale, semințe de in, de dovleac, ulei de floarea soarelui, uleiul de măsline, fructe de mare, nuci. Bineînțeles că și în acest caz puteți apela la suplimente alimentare naturale: omega 3 din ulei de pește, fibre din semințe de in și psyllium, vitamina E naturală, zinc din pudră de stridii.
Lipsa de vitamine și minerale: Paloarea pielii
Aspectul palid poate fi un indiciu al lipsei de fier și/sau de vitamina B12. De obicei, se asociază slăbiciune musculară, oboseală, amețeli, limbă inflamată, confuzie mentală, tulburări de memorie. Deficitul de vitamina B12 și de fier afectează preponderent persoanele vegetariene (deoarece acești nutrienți se găsesc în alimente de origine animală), precum și persoanele care țin cure drastice de slăbire ori au suferit operații de micșorare a stomacului. Cei aflați în aceste situații au nevoie de suplimente cu vitamina B12. În plus, surse importante de fier și B12 sunt reprezentate de pește sălbatic, carne de la animale crescute în mod ecologic, ouă, iaurt natural.
Lipsa de vitamine și minerale: Oboseală
Deși există numeroase motive pentru care ne putem confrunta cu dureri și stare de oboseală, una dintre cauzele cele mai întâlnite și ușor de tratat este lipsa vitaminei D. Tot ce avem de făcut este un simplu de test de sânge pentru verificarea nivelului 25 (OH) vitamina D. 25 (OH) vitamina D reflectă cu mai multă acuratețe nivelul vitaminei D din organism, întrucât aceasta rămâne în sânge pentru o perioadă mai lungă de timp (aproximativ 3 săptămâni, în comparație cu 1,25 (OH)2 vitamina D, care rămâne 14 ore). Un nivel adecvat al 25 (OH) vitamina D trebuie să fie de cel puțin 30 ng/ml, recomandă specialiștii. Dacă nivelul este sub limită, atunci este nevoie de administrarea unui supliment cu vitamina D. Să nu uităm că vitamina D se sintetizează în piele sub acțiunea razelor ultraviolete, iar din mai până în septembrie este perioada ideală în care se întâmplă acest lucru. Încă un lucru important de precizat: pentru prevenirea osteoporozei este bine să se asocieze vitamina D, magneziu, calciu și vitamina K (Vitamina K1 și Vitamina K2).
Lipsa de vitamine și minerale: Limbă cu depunere albicioasă
Deficitul de bacterii benefice din intestin – probiotice – poate duce la candidoze bucale, afte, supraaglomerarea cu depuneri microbiene. Administrarea unui supliment cu prebiotice și probiotice și consumul de alimente fermentate ajută la refacerea florei intestinale și la menținerea sănătății cavității bucale.
Lipsa de vitamine și minerale: Ochi și picioare umflate
Retenția de apă care duce la umflarea ochilor, mâinilor și picioarelor poate fi un semn al dezechilibrului electrolitic (deshidratarea), dar și al deficitului de iod ce apare în hipotiroidism (glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni tiroidieni). Alte simptome pot include creștere în greutate, piele uscată, unghii exfoliate. În această situație este necesară reglarea activității tiroidei. Află aici 5 remedii naturale care țin sub control hormonii tiroidieni.
Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria
Citeşte şi alte Articole