Ce afecțiuni se pot ascunde în spatele amețelilor

amețeală

Amețeală? Ce afecțiuni se pot ascunde în spatele amețelilor

  • Anemie

In cazul unei eventuale anemii, corpul transmite prin intermediul unei amețeli că ai nevoie de ceva pentru ca el să funcționeze corespunzător. Așa apare și senzația de oboseală în permanență, în special atunci când vorbim despre o carență de fier.

  • Migrena

Migrena, explicată ca fiind acea durere puternică de cap, poate fi acompaniată atât de senzația de amețeală cât și de senzația de greață sau de vomă, ori sensibilitate la lumină. Atât vertijul cât și cefalee, pot să apară brusc.

  • Tumoare

Dacă în schimb amețeala apare într-o formă lentă și pe parcurs se intensifică și apare o dată cu ea durerea de cap din ce în ce mai puternică, iar vertijul se poate intensifica în funcție de poziția corpului, este posibil să fie prezentă o tumoră la nivelul cerebral.

  • Probleme cu tensiunea

În cazul tensiunii oscilante te poți confrunta adesea cu diverse stări printre care și senzația de amețeală, durerea acută de cap sau neplăcutele țiuituri în urechi. La orice simptom resimțit nu ezita să mergi la medicul specialist.

  • Oboseală sau hidratare precară

Trebuie menționat faptul că amețelile care apar ocazional pot fi cauzate de oboseală sau de o hidratare necorespunzătoare.

  • Vertij

Putem vorbi despre un vertij în momentul în care apare sentimentul de mișcare, mai ales în momentele de repaos. Tot ce este în jurul tău se mișcă, iar acest simptom poate adesea semnala o problemă la nivelul urechii interne, fiind afectat sistemul de echilibru al organismului. Specialiștii afirmă că aproximativ jumătate dintre pacienții care merg la medicul specialist acuzând senzația de amețeală frecventă se confruntă cu vertij.

  • Anxietate și stres

Stresul face multe victime, oamenii fiind din ce în ce mai îngrijorați, deprimați, triști, experimentând tot mai des senzația de claustrofobie. Toate aceste trăiri aduc și senzația de amețeală.

Citește și alte articole:

8 remedii simple pentru amețeli

Simptome și semnale date corpului de hipertensiunea arterială