Urzica

urzica doftoria

Urtica dioica – sinonim Urtica major ( Urticaceae )

Denumiri populare mai cunoscute: urzica mare, oisea, urzica creată, urzica crăiască, urzica de pădure.

Plantă erbacee, perenă, cu tulpină aeriană înaltă până la 1.5 m, flori de culoare verzuie. Este răspândită pe tot cuprinsul ţării, îndeosebi pe lângă garduri, case, în tăieturi de pădure.  Apare masiv în jurul ruinelor şi în locuri unde s-a depozitat bălegar. Urzica se poate cultiva şi ca plantă textilă. Infloreşte din iunie până toamna târziu.

In scopuri farmaceutice se recoltează părţile aeriene sau numai frunzele (Folium Urticae) în lunile mai – octombrie, folosind mănuşi sau prin cosirea plantei care se lasă să se ofilească, în acest fel pierzând proprietatea urzicantă. Se usucă la umbră, în strat subţire, bine aerisite. Uneori se recoltează şi rădăcina (Radix Urticae).

Componenţii principali: un mare număr de aminoacizi, substanţe de natură glucidică, amine, steroli, cetone (printre care metilheptenona şi acetofenona), ulei volatil, substanţe grase, fitosteroli, acizi (formic şi acetic), provitamina A, vitamine (vitamina C, vitamina B12 şi vitamina K), acid pantotenic, acid folic, clorofilă, protoporfirină, coproporfirină, beta caroten, săruri (de calciu, magneziu, fier, siliciu), fosfaţi, substanţe vezicante (acid formic, o enzimă şi o toxalbumină care prin uscare se distrug, iar proprietatea vezicantă a urzicii dispare).

Proprietăţi: hemostatic, mucilaginos, diuretic, astringent, antiseptic, antimicrobian, vitaminizant, hipoglicemiant, depurativ, galactogog, cicatrizant.

Indicaţii: 

Interne:

a. Sub formă de ceai în bronşite, iar în stări de avitaminoză (anemia de primăvară) se recomandă o cură de urzici. Datorită substanţelor proteice şi vitaminelor este folosită ca aliment.

b. Frunzele de urzică sunt folosite în bolile de rinichi, dizolvând calculii renali; influenţează combaterea reumatismului şi gutei, prin eliminarea clorurilor şi acidului uric.

c. Ceaiul din frunze de urzică, datorită vitaminei K, are însuşirea de a opri hemoragiile, motiv pentru care se recomandă în menstruaţii abundente (hipermenoree) şi neregulate, hemoragii uterine după naştere etc.

d. In diaree şi dizenterie are rolul de a micşora flora microbiană care a provocat afecţiunea, până la vindecare.

e. Ceaiul de urzică în amestec cu frunze de dud, nuc şi teci de fasole are acţiune hipoglicemiantă.

f. Contribuie la reducerea apei acumulate în ţesuturi datorită diurezei pe care o produce.

g. Ceaiul din frunze de urzică mai este utilizat în obezitate, anemie (datorită fierului ce îl conţine) şi reumatism.

Extern: în tratarea hemoroizilor hemoragici, a rănilor greu vindecabile, a ulcerului varicos şi în supuraţii; frunzele şi rădăcina de urzică, împreună cu rădăcina de brusture, se folosesc în băi pentru întărirea rădăcinii părului, combaterea seboreei şi mătreţii.

Mod de folosire:

Intern: sub formă de infuzie 4% bându-se trei pahare de ceai pe zi, sau o infuzie dintr-o lingură de frunze la 250 ml de apă clocotită din care se beau 3 ceaiuri pe zi (ca diuretic, antidiareic, în bronşite ca expectorant şi calmant al tusei şi în hemoragii uşoare ca hemostatic).

Extern: infuzia din 20 g de frunze la 200 ml de apă clocotită se foloseşte sub formă de băi şi comprese; în hemoroizi cu hemoragii şi la tonifierea stomacului: 20 g de frunze de urzică, 20 g de flori de coada şoricelului, 60 g de coajă de cruşin – din acest amestec se ia o lingură şi se opăreşte cu două pahare de apă clocotită, iar după zece minute se strecoară şi se bea un pahar seara la culcare.

Utilizări populare: contra tusei, năduşelii şi durerilor de piept se foloseşte ceaiul din frunze şi vârfurile florifere, îndulcit cu miere sau zahăr; ca leac de tuse şi dureri de piept se ia câte o linguriţă din amestecul florii de urzică cu miere şi fagure alb; în tuse cu sânge, hidropizie şi hemoragii se recomandă decoctul rădăcinii şi al frunzelor; contra constipaţiei se utilizează decoctul din rădăcini, iar decoctul frunzelor pentru greutate la inimă şi leşin; în vaginita atrofică se folosesc frunzele de urzică asociate cu alte plante. In vechime, bolnavii de reumatism erau „bătuţi” cu urzică proaspăt recoltată, care le producea o activare a circulaţiei sângelui cu eliberarea de histamină. Acest procedeu se practică şi astăzi în unele zone,  în special contra durerilor reumatice ale membrelor inferioare.