Tulburarea obsesiv compulsivă: simptome și terapie

tulburarea obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă este caracterizată de gânduri obsesive, dureroase, intruzive și/sau repetitive, compulsive (pot fi acte fizice sau psihice) semnificative din punct de vedere clinic.

Suferința produsă este cronică și poate fi dizabilitantă.

Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC) are o prevalență de 1,7%-4% în rândul populației și debutează în copilărie, în aproximativ 50% din cazuri.

Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte psihice pe care persoana se simte obligată să le îndeplinească, ca răspuns la o obsesie, sau conform regulilor rigide dezvoltate cu scopul de a preveni sau de a reduce stresul, sau pentru a preveni apariția unor evenimente teribile.

Actele sunt în mod clar excesive sau lipsite de sens, dar practicarea compulsiei ocupă o parte semnificativă din timpul persoanei.

Compulsiile comune includ curățarea și spălarea, verificarea (încuietori, aragaz, fier de călcat, siguranța copiilor).

Numărarea și repetarea acțiunilor de mai multe ori sau până când au sentimentul că lucrurile sunt făcute corect, aranjarea obiectelor, atingerea și lovirea obiectelor, adunatul lucrurilor (colectarea, stocarea lor), mărturisirea sau căutarea reasigurării, efectuarea de liste etc.

Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini recurente și deranjante, experimentate ca intruzive (ego-distonice), nu sunt doar îngrijorări excesive despre evenimentele din viața reală, ci gânduri care produc afectarea funcțio­nalității zilnice.

Obsesiile obișnuite includ gânduri de contaminare, îngrijorare patologică cu privire la siguranța proprie, îndoieli legate de propria memorie sau de percepție, scrupulozitatea (nevoia de a face ceea ce trebuie, frica de a comite o infracțiune, adesea religioasă), nevoia de ordine sau de simetrie, gânduri nedorite, intruzive sau agresive.

De-a lungul timpului s-au elaborat multe teorii în încercarea de a explica originea tulburării.

Ce știm până acum este că tulburarea obsesiv compulsivă are o influență genetică de 45%-65% în studiile pe copii și de 27%-47% la adulți, iar gemenii monozigoți pot fi înalt con­cordanți pentru TOC (80%-87%), comparativ cu concor­danța 47%-50% în cazul gemenilor dizigoți.

Există rar dovezi că afecți­unile neurologice, cum ar fi traumatismele cerebrale, abuzul de stimulante și intoxicația cu monoxid de carbon ar duce la apariția simptomelor obsesive și/sau compulsive.

În ceea ce privește identificarea tulburării, pacienții sunt reticenți în a-și dezvălui gândurile nedorite și comportamentele caudate, dar aceștia apelează la ajutor atunci când stresul atinge un nivel maxim, de nesuportat, până acolo încât se ajunge la ideație suicidară.

Curios, stilul parental sau educația nu par a fi un factor cauzal în apariția simptomelor și nici stresul, chiar dacă simptomele sunt accentuate și agravate de stres.

Cum recunoaştem tulburarea obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă face parte din sfera anxietăţii şi se caracterizează prin prezenţa obsesiilor şi / sau a compulsiilor.

Obsesiile pot fi gânduri disfuncţionale recurente şi deranjante, impulsuri nedorite şi chiar imagini intruzive, însoţite de nelinişte, frică sau anxietate.

Printre cele mai întâlnite obsesii se numără: frica de boală (precum contaminarea cu microbi, germeni sau viruşi etc.), frica de rănire (precum frica de izbucnirea unui incendiu din cauza defectării sistemului electric, frica din cauză că uşa este neîncuiată etc.), obsesii legate de anumite aspecte ale corpului, impulsuri agresive nedorite faţă de sine sau de alţii.

Frici legate de manifestarea unui comportament anormal, gânduri exagerate legate de credinţe religioase (precum frica foarte puternică a unei persoane că după moarte va ajunge în iad) sau preocuparea deosebită pentru ordine şi simetrie.

Compulsiile reprezintă, cel mai adesea, reacţiile comportamentale la obsesii. Ele sunt comportamente sau acte mentale repetitive care se desfăşoară după anumite reguli stricte pentru a elimina sau reduce obsesiile.

Cu alte cuvinte, ele funcţionează ca un mijloc de coping, ca o formă de a depăşi, de a neutraliza sau de a reduce frica sau anxietatea asociată gândurilor disfuncţionale.

Exemple de compulsii sunt curăţenia excesivă (precum spălatul mâinilor, curăţenia exagerată în casă etc.), stocarea sau adunarea de obiecte inutile, „ritualuri’ de aranjare, ordonare, verificare, repetarea unor numere sau număratul compulsiv, recitarea unor cuvinte fără sens, repetarea unor rugăciuni în mod excesiv etc.

Aceste comportamente sau acte mentale sunt foarte deranjate, nedorite şi consumă mult timp, interferând cu activitatea şi funcţionarea zilnică normală a persoanei.

Deşi, de multe ori, ea realizează că acel comportament compulsiv nu are sens şi chiar că îi face rău, nu se reuşeşte să se abţină.

Se întâmplă şi ca astfel de persoane să prefere evitarea situaţiilor sau circumstanţelor care le declanşează obsesiile şi comportamentele compulsive, însă aceasta este doar o soluţie de moment.

De cele mai multe ori, obsesiile sunt însoţite de compulsii, însă există şi cazuri în care tulburarea obsesiv-compulsivă se manifestă doar prin obsesii sau doar prin compulsii.

Terapia constă în medicație, expunere cu prevenirea răspunsului și terapie cognitivă, în care se discută convingerile despre consecințele anticipate ale neimplicării în compulsii.

Rolul terapiei este crucial în schimbarea gândirii și com­portamentului folosind tehnici practice și, de obicei, implică și expunerea.

Tulburarea obsesiv compulsivă: acceptare, expunere, monitorizare şi confruntare

Dacă vorbim despre remedii, este important ca, în primul rând, persoana să înţeleagă natura acestei tulburări, să descopere care sunt gândurile disfuncţionale sau obsesiile şi cum anume acţionează ea pentru a se linişti, ce „ritualuri’ foloseşte.

Aşadar, un prim pas ar fi de acceptare şi apoi, de monitorizare a situaţiilor ce determină anxietatea sau frica. În acest sens, se recomandă folosirea unui jurnal al gândurilor obsesive, pentru că astfel le putem conştientiza şi identifica mai uşor.

Desigur, acest lucru implică faptul că este nevoie să ne expunem situaţiilor care ne provoacă frica sau anxietatea pentru a înţelege ce se întâmplă de fapt şi a ne putea auto-observa şi nu este recomandat să le evităm.

Pentru că vorbim de o tulburare din sfera anxietăţii, de cele mai multe ori, pericolul fie nu este real, fie reacţia faţă de acesta este exagerată.

De aceea, al doilea pas constă în confruntarea cu gândurile intruzive. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când observăm că avem astfel de gânduri să le analizăm, confruntându-le cu dovezi.

Cu alte cuvinte: există fapte reale care să susţină că ceea ce gândim este adevărat sau confundăm faptele cu gândurile?

De fapt, analiza ne ajută să conştientizăm că, adesea, nu există dovezi reale şi că pericolul este imaginat sau exagerat.

O dată ce o persoană a trecut prin aceste etape, adică a identificat gândurile disfuncţionale, le-a confruntat cu dovezile şi a realizat că faptele sunt contrare, stoparea lor poate fi realizată cu o mai mare uşurinţă şi le poate înlocui cu gânduri alternative care să o ajute. Însă, este nevoie de motivaţie şi exerciţiu zilnic.

Tulburarea obsesiv compulsivă: Reducerea sau întârzierea comportamentelor compulsive

În paralel cu această etapă, o altă strategie constă în reducerea sau întârzierea comportamentelor compulsive.

De exemplu, dacă reacţia compulsivă a unei persoane este de a verifica uşa dacă este încuiată de 30 de ori pe zi, ea poate încerca să reducă treptat, la o anumită perioadă, numărul verificărilor: de 25 de ori pe zi, de 20 de ori pe zi, de 10 ori pe zi, de 5 ori pe zi, până ajunge să facă acest lucru doar o dată pe zi.

Un alt exemplu se referă la întârzierea comportamentului compulsiv, până când persoana reuşeşte să se simtă confortabil fără a-l realiza.

Dacă reacţia compulsivă a cuiva este de a se spăla pe mâini imediat ce atinge o altă persoană, poate încerca să amâne spălarea pe mâini cu 2 minute, apoi treptat cu 5 minute, 7 minute, 10 minute, 15 minute etc.

Tulburarea obsesiv compulsivă: Folosirea tehnicilor de relaxare

De mult ajutor ne poate fi şi practicarea tehnicilor de relaxare. O persoană nu poate fi anxioasă şi relaxată în acelaşi timp. Prin urmare, folosirea tehnicilor de relaxare reduce anxietatea asociată tulburării obsesiv-compulsive.

Dacă anxietatea este redusă, este mai puţin probabilă apariţia reacţiilor compulsive. De asemenea, tehnicile de mindfulness sunt benefice, pentru că ne centrează pe momentul prezent.

Atunci când apare un gând disfuncţional, centrarea pe momentul prezent, pe o activitate specifică, poate fi un mijloc de coping alternativ comportamentelor compulsive. De asemenea, mindfulness-ul ne învaţă să ne acceptăm gândurile şi să le observăm fără a ne judeca.

Psihoterapia şi medicaţia în Tulburarea obsesiv compulsivă

Atunci când o persoană nu reuşeşte să aplice singură remediile sugerate mai sus, este bine ca ea să apeleze la un specialist.

Psihoterapeutul o poate ghida în acest proces, folosind şi alte metode şi tehnici specifice.

De altfel, asistenţa psihoterapeutului încă de la început aduce un plus de eficienţă, scurtează din timpul alocat depăşirii dificultăţilor şi oferă o serie de instrumente, tehnici şi strategii pe care clientul le poate folosi oricând pentru a depăşi mai uşor momentele şi situaţiile dificile din viaţă.

Sigur că în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive pot fi folosite medicamente specifice, recomandate de medicul psihiatru, mai ales în cazuri mai grave. Însă, pentru eficienţa şi durabilitatea tratamentului, este bine ca medicaţia să fie combinată cu psihoterapia.

Tulburarea obsesiv compulsivă: Terapia prin hipnoză

Foarte multe cercetări demonstrează eficacitatea hipnozei în terapia tulburării obsesiv-compulsive. Fie că este folosită ca metodă în sine de terapie sau ca tehnică în cadrul psihoterapiei, rezultatele utilizării hipnozei sunt mult mai rapide, pentru că ea se adresează minţii neconştiente.

Comportamentul nostru are rădăcini adânci în mintea neconştientă, iar lucrul direct cu ea scurtează din timp.

Transa hipnotică ajută persoana să-şi identifice obsesiile, dar şi să se disocieze de ele, reuşind, astfel, să le transforme mai repede în gânduri funcţionale.

Şi aici este nevoie de exerciţiu, dar nu la fel de mult ca atunci când lucrăm cu mintea conştientă. Mai mult, prin intermediul transei hipnotice, persoana intră într-o stare de relaxare profundă care reduce şi chiar anulează anxietatea asociată tulburării obsesiv-compulsive.

De asemenea, cu ajutorul hipnozei, clientul îşi poate descoperi resursele personale şi mijloace de coping alternative, iar sugestiile se pot îndrepta şi spre întărirea încrederii în sine, care joacă un rol important pentru reuşita procesului terapeutic.

În fine, prin regresie, terapeutul poate ghida persoana către momentul iniţial din viaţă în care a apărut anxietatea, iar ea îşi poate explica mai bine cauzele şi conflictele ce urmează a fi rezolvate.

Orice metodă aleasă este benefică, însă este bine ca persoana să o selecteze pe cea care crede că este cea mai potrivită pentru ea însăşi sau să le combine în modul cel mai bun pentru ea şi să se adreseze unui specialist cu care consideră că ar putea rezona.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte articole:

Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT)

10 alimente antistres

Plante care alungă depresia și stresul cotidian

Ceaiuri pentru stres: 8 ceaiuri care combat stresul, anxietatea și oboseala

Cele mai des 5 întâlnite boli cauzate de stres

Plante antistres: cele mai bune plante care luptă cu stresul