Trei Fraţi Pătaţi

trei frati patati doftoria

Viola tricolor ( Violaceae )

Denumiri populare mai cunoscute: catifeluţe, barba împăratului, albăstrele, panseluţe de câmp, cârligei pătaţi, guşa găinii, piciorul caprei, micşunele, toporaşi, tămâiaoră sălbatică, corosică, frăţiori, viorea, pansele sălbatice.

Plantă anuală înaltă de 8-40 cm, de culoare verde – închisă, cu petalele superioare de culoare violacee, petalele laterale de culoare galben – deschisă,  iar petala inferioară galbenă. Creşte în zona de deal, începând de la altitudinea de 200 – 300 metri până la etajul subalpin, prin lunci umede, la marginea pădurilor, prin fâneţe montane, pe coaste printre stânci, prin ogoare si izlazuri. Infloreşte din mai până la sfârşitul lui august. Cu aceleaşi proprietăţi terapeutice ca ale Viola-ei tricolor se recoltează şi Viola arvensis. Aceasta din urmă se deosebeşte prin frunza alungit ovală, iar florile sunt ceva mai mici (până la 1.5 cm), cu corola mai scurtă decât caliciul, de culoare galbenă, fără variaţii mari între petale.

In scopuri medicinale se utilizează părţile aeriene (Herba Violae tricoloris sau Herba jaceae sau Herba trinitas) recoltate în perioada de înflorire din mai – iunie. După culegere şi separarea de fructificaţii şi frunze îngălbenite se pune la uscat în strat subţire, la umbră, în locuri bine aerisite. Produsul obţinut nu are miros caracteristic, iar gustul este mucilaginos, amărui.

Componenţii principali: mucilagii, saponozide triterpenice, derivaţi şi esteri ai acidului metil salicilic, săruri minerale, un pigment galben de natură flavonoidică (violacvercetoizida) sinonim cu rutozida, carotenoide (ciolaxantine), antocianozide, volanina (care prin hidroliză se dedublează în glucoză, ramnoză, acid paracumaric şi delfinidină), ulei volatil, vitamina C, tanin, beta caroten, gume etc.

Proprietăţi: diuretic, expectorant, fluidică secreţiile bronşice, colagog, depurativ, antialergic şi uşor laxativ.

Indicaţii:

Intern: în tuse şi bronşite, fluidificând şi eliminând secreţiile bronşice; în constipaţii şi unele afecţiuni renale: în dermatoze, eczeme, urticarii, coşuri, furunculoze.

Mod de folosire:

a. Infuzie 1 % sau macerat la rece 1 g % -3 g %, administrându-se două – trei ceaiuri pe zi, sau o linguriţă de plantă mărunţită la 200 ml de apă clocotită, din care se beau trei ceaiuri pe zi.

b. Infuzie mai concentrată obţinută din 4 linguri de plantă mărunţită la 200 ml de apă clocotită, din care se ia câte o lingură la trei – patru ore.

Utilizări populare: contra tusei şi pentru curăţirea sângelui se foloseşte ceaiul din tulpinile florifere; ca diuretic, depurativ şi expectorant se utilizează toată planta; împotriva durerilor de stomac – în fiertură cu prune uscate; pentru scurgeri albe se foloseşte decoctul plantei; contra bubelor dulci şi a altor boli de piele; în ameliorarea dermatozelor şi tuberculozei pielii – sub formă de comprese; rădăcina se dă copiilor mici s-o roadă ca să le crească dinţii.