Beneficiile fiecărui tip de ceai

Beneficiile fiecărui tip de ceai

Beneficiile fiecărui tip de ceai

Ceaiul verde distruge virusurile de răceală

Catechina, o substanţă conţinută de ceaiul verde, are proprietăţi antivirale şi antioxidante, acţionând împotriva infecţiilor respiratorii, arată un studiu realizat la Universitatea din Shizuoka, Japonia.

Cercetătorii au observat că persoanele care fac gargară cu acest tip de ceai de trei ori pe zi, timp de trei luni, prezintă un risc semnificativ mai redus de a face gripă comparativ cu cele care nu apelează la acest remediu.

Ceaiul alungă somnul

Asemenea cafelei, ceaiul are efect de menţinere a organismului în stare de alertă şi, de aceea, nu trebuie consumat imediat înainte de culcare. Aceasta pentru că în compoziţia ceaiului există o substanţă numită teină, foarte asemănătoare cafeinei. Persoanele sensibile la cafea şi la ceai, care nu reuşesc să adoarmă atunci când consumă astfel de băuturi ar trebui să bea ceai deteinizat (decafeinizat).

La fel ca vinul roşu, ceaiul este o sursă de flavonoide

Flavonoidele sunt molecule care ajută organismul să lupte împotriva inflamaţiilor din corp. Este cunoscut faptul că vinul roşu este o sursă importantă de astfel de molecule, la fel şi ceaiul. Afecţiunile cardiace şi cerebrale au la bază nişte microinflamaţii, spun specialiştii. De aceea, vinul roşu şi ceaiul, în cantităţi moderate, previn astfel de probleme de sănătate.

Consumul de ceai poate duce la arsuri gastrice

Teina din ceai, asemenea cafeinei din cafea, este o moleculă care favorizează relaxarea sfincterului esofagian (muşchi care permite trecerea unidirecţională a hranei în tubul digestiv). Atunci când acest muşchi este relaxat, există riscul apariţiei refluxului, al urcării acidului din stomac până la nivelul gâtului.

De aceea, persoanele diagnosticate cu reflux gastroesofagian trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma cafea sau ceai.

Ceaiul fără zahăr şi fără lapte ajută la slăbit

Ceaiul fără zahăr, miere şi fără lapte conţine între 0 şi 2 calorii. Ba, mai mult, toate tipurile de ceai au rol de stimulare a metabolismului, prin creşterea numărului de calorii arse, şi de eliminare a toxinelor, beneficii care fac din ceai un aliat de încredere în lupta cu kilogramele în plus.

Putem să ne deteinizăm ceaiul singuri acasă, procesul este foarte simplu

Moleculele de teină sunt printre primele care difuzează în apă atunci când turnăm apă fierbinte peste frunzele de ceai. Prin urmare, este suficient ca, pentru început, să infuzăm ceaiul într-o cantitate mică de apă, timp de un minut, după care să aruncăm licihidul rezultat şi păstrăm frunzele rămase.

Astfel se elimină aproximativ 80% din teină. Apoi, frunzele se reinfuzează într-o cană mare cu apă, iar această a doua băutură este deteinizată.

Ceaiul negru şi oolong conţin cea mai multă teină şi se beau dimineaţa

Cel mai mic nivel de teină se găseşte în ceaiul alb, urmează ceaiul verde, iar tipurile care pot înlocui cu succes cafeaua atunci când avem nevoie să alungăm starea de somnolenţă sunt ceaiul negru şi oolong.

Femeile însărcinate trebuie să fie foarte precaute

Teina din compoziţia ceaiului este cea care pune probleme în această situaţie. Totuşi, ceaiul poate fi alternativa salvatoare la cafea, care conţine o cantitate şi mai mare de substanţe ce pot compromite sarcina. Aşadar, gravidele pot bea ceai verde, cu condiţia ca acest lucru să le fie permis de către medicul curant.

Care sunt cele mai sănătoase tipuri de ceai

Faptul că provinde din frunze care nu au fost oxidate face ca ceaiul verde să păstreze cea mai mare cantitate de flavonoide, substanţe cu efect antiinflamator, care previn bolile cardiovasculare şi chiar cancerul, conform unor studii.

Ceaiul nu se prepară cu apă fiartă, ci doar caldă.

Polifenolii din ceai difuzează lent în apă. De aceea, este necesar să lăsăm ceaiul să stea mai mult la infuzat. În cazul frunzelor de ceai verde, de exemplu, se recomandă un timp de infuzare de aproximativ zece minute.

Citeşte şi: Cum se prepară corect ceaiul (infuzie, macerat, amestec)

Este de preferat consumul de frunze întregi puse la infuzat, în locul folosirii pliculeţelor, deoarece acestea conţin o cantitate mai mică de antioxidanţi. Temperatura apei cu care se face ceaiul trebuie să aibă în jur de 70 de grade Celsius, adică să fie utilizată atunci când apar primele bule la fundul vasului cu apa pusă la fiert.

Se pune o linguriţă de ceai la o cană cu apă şi se lasă la infuzat. Apoi, ceaiul trebuie consumat cât mai repede de la preparare.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Vezi şi categoria Ceaiuri