Tratamente naturiste cu obligeană (tinctură de obligeană, infuzie, macerat, băi)

tinctură de obligeană

Tinctură de obligeană, infuzie, macerat, băi: tratamente naturiste cu obligeană

Tinctură de obligeană, infuzie, macerat, băi preparare: în medicina naturistă se folosesc rizomii cărnoşi, lungi de 50-80 cm şi groşi de 1-3 cm. Recoltarea rizomilor se face primăvara devreme (martie-aprilie) sau toamna târziu (octombrie-noiembrie). După recoltare din sol se spală cu apă rece, se curăţă de coajă, se taie în bucăţi de 5-8 cm şi se usucă în încăperi calde sau artificial la 500 de grade Celsius. Materialul uscat are un miros aromat de mandarine şi gust amar-înţepător. Păstrarea rizomilor uscaţi se face în saci de pânză.

Tinctură de obligeană, infuzie, macerat, băi preparare:

  • tinctură din 20 de grame de rizomi uscaţi la 100 ml alcool 700, care se lasă la macerat timp de 8-10 zile; după strecurare se iau câte 20 de picături de două ori pe zi, înainte de mesele principale
  • tinctura carminativă, utilizată în caz de balonări, se prepară din 30 g rizomi uscaţi şi pulverizaţi, 20 g flori de muşeţel, 20 g frunze de mentă, 20 g fructe de fenicul şi 10 g fructe de chimion la 1 litru alcool 400; se lasă la macerat 7-8 zile, se strecoară şi se ia câte un păhărel de 20 ml – 25 ml, după fiecare masă principală
  • infuzia: se prepară din 15 g rizomi uscaţi şi pulverizaţi la 200 ml apă clocotită; se iau 3-4 linguri pe zi, câte una înainte de fiecare masă
  • macerat la rece: dintr-o linguriţă rizomi uscaţi în 250 ml apă; se lasă peste noapte 8-12 ore, se încălzeşte în dimineaţa următoare, se strecoară şi se iau câte 6 linguri pe zi, înainte şi după mesele principale
  • baia de obligeană se prepară din 200 g rizomi proaspeţi, care se fierb timp de 5 minute în 5 litri apă şi se adaugă în apa de baie
  • vinul de obligeană se prepară din 100 g rizomi mărunţiţi, care se macerează timp de 8 zile într-un litru de vin; se strecoară, se îndulceşte cu 100-200 g zahăr şi se bea câte un păhărel de 50 ml înainte de mesele principale

Tratamente naturiste cu obligeană (tinctură de obligeană, infuzie, macerat, băi):

În bolile aparatului digestiv, obligeana este considerată regina plantelor tămăduitoare, intervenind benefic în foarte multe afecţiuni, mai ales ale ficatului, pancreasului, colecistului şi splinei.

Un efect special se exercită prin intensificarea secreţiilor gastrointestinale, mărind pofta de mâncare, mai ales în cazul unei anorexii pe suport nervos, datorită proprietăţilor eupeptic-amare şi tonic-aperitive. Tratamentul se face cu 10-20 de picături de tinctură de obligeană (nu mai mult) sau cu 1-2 vârfuri de cuţit de pulbere, înainte de fiecare masă (la doze prea mari se reduce apetitul şi se provoacă o stare de greaţă).

Tinctură de obligeană (30 de picături luate de 3-4 ori pe zi înainte de mese, într-o cură de 3 săptămâni) este recomandată în colici abdominale, colite, enterite, enterocolite, colecistite, greţuri şi vome, acumulări de gaze în stomac şi intestine, evitând balonările dureroase.

Prin acţiunea depurativă şi antitoxică, obligeana ajută la curăţirea stomacului şi a intestinelor de mucozităţi abundente, de toxine şi otrăvuri. Se va lua într-o zi un litru de infuzie preparată cu 4 linguriţe rizomi uscaţi şi măcinaţi fin, cu infuzare timp de 15 minute. Printr-un puternic efect reflex vomitiv se ajunge la o curăţire rapidă a stomacului.

Prin efectul fortifiant asupra tubului digestiv, obligeana intervine în vindecarea diferitelor afecţiuni: gastrite hiperacide, acute şi cronice, ulcere gastrice şi duodenale, pancreatită, digestie dificilă la un stomac leneş. Aceste boli se vindecă în câteva săptămâni prin consumul a 100 ml macerat la rece cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Acelaşi macerat la rece, luat câte un pahar dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, înainte de cină, are acţiune pentru constipaţie atonă şi psihică, cu efect ce depăşeşte acţiunile laxativelor clasice.

La persoane cu simptome de psihoze, schizofrenie şi paranoia tratamentul se poate face cu tinctură de obligeană (câte o linguriţă de 3 ori pe zi) sau cu pulbere din rizomi uscaţi (câte o linguriţă de 6 ori pe zi).

Alte tratamente naturiste cu obligeană (tinctură de obligeană, infuzie, macerat, băi):

În dereglările sistemului nervos, conţinutul de asaronă din rizomi exercită efecte binefăcătoare în tratamentul unor boli nervoase şi mentale, cum ar fi stările de nervozitate, epilepsie, şocuri psihice, coşmaruri, melancolie, depresie psihică, anxietate şi alte tulburări vegetative (amnezie, isterie, delir). Se tratează zilnic cu 2-3 linguriţe rase de pulbere din rizomi uscaţi. Aceste multiple acţiuni sunt datorate proprietăţilor calmante, psihice, sedative, anticonvulsive, antispastice, halucinogene şi tonic-nervoase.

Pentru îmbunătăţirea memoriei, mai ales la copii şi la vârstnicii suferinzi, se recomandă ca, în fiecare zi, dimineaţa şi seara, să se ia câte un vârf de cuţit pulbere pusă într-o linguriţă de miere.

La starea de anemie accentuată se recomandă să consume zilnic un ceai (infuzie sau macerat), iar seara să se facă o baie generală cu efecte tonifiante.

Circulaţia periferică a sângelui, blocată la nivelul picioarelor şi mâinilor (tromboze, flebite, arterite), se îmbunătăţeşte prin masaje cu ulei şi tinctură de obligeană sau cu băi fierbinţi, având acţiuni reconfortante, mai ales la persoanele cu picioare reci, obosite, cu dureri şi, eventual, cu varice şi ulcer varicos. În aceste afecţiuni, obligeana are rol de stimulare a circulaţiei sanguine prin artere sau vene şi de hrănire a ţesuturilor musculare.

În tratamentul pentru reumatism, al poliartrozelor şi al gutei se folosesc cataplasme sau comprese cu infuzie de obligeană, aplicate pe locul afectat (4 linguri pulbere la 500 ml apă clocotită). Peste cataplasmă se pune o pungă de plastic şi o sticlă cu apă fierbinte, pentru a încălzi ţesuturile şi a favoriza preluarea mai rapidă prin piele a principiilor active din plantă. Bune efecte au şi băile locale cu macerat din rizomi proaspeţi. La bolnavii de gută se stimulează eliminarea excesului de acid uric şi de uree din sânge.

Ochii slăbiţi sau probleme cu ochi obosiţi pot fi fortificaţi prin masarea şi umezirea pleoapelor închise, timp de câteva minute, cu suc extras din rizomi proaspeţi de obligeană, după care se spală cu un tifon îmbibat în apă curată.

La sensibilitatea excesivă faţă de frig sau în cazul de degerături la nivelul picioarelor, mâinilor şi urechilor se recomandă băi calde cu macerat la rece de obligeană, în care se scufundă partea vătămată. Ceaiul poate fi reîncălzit şi reutilizat de 4 ori.

Fumătorii pasionaţi, care consumă peste 15-20 de ţigări pe zi, pot renunţa la acest viciu dacă mestecă în gură bucăţi de rizomi uscaţi, având efecte tonice la nivelul mucoasei bucale, unde provoacă o uşoară hipersecreţie salivară.

Pentru întărirea gingiilor şi în paradontoză se mestecă, încet, bucăţi de rizomi uscaţi şi mărunţiţi, fără a-i înghiţi. Pentru aceleaşi efecte, rizomii de obligeană sunt recomandaţi la copii – să-i mestece în perioada dentiţiei.

Pentru stimularea creşterii părului şi în caz de alopecie avansată se fac frecţii de două ori pe zi cu ulei de obligeană (10 g rizomi uscaţi şi pulverizaţi la 100 ml ulei de floarea-soarelui care se încălzeşte timp de 30 minute pe baia de apă). Efecte bune se obţin şi cu tinctura preparată din pulbere de rizomi de obligeană (50 g), pulbere de rădăcini de genţiană (10 g) într-un litru de alcool 700; după 24 ore se strecoară şi se adaugă 10 g ulei de salvie cu care se fac masaje pe pielea capului de 3-4 ori pe săptămână.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria