Sirop de pătlagină: beneficii, preparare şi contraindicații

Sirop de pătlagină

Sirop de pătlagină

Siropul de pătlagină, recunoscut ca leac pentru tuse şi viroza respiratorie poate fi preparat de orice gospodină acasă.

Pătlagina este o plantă folosită pentru tuse, bronşită şi laringită, fiindcă are proprietăţi antitusive, expectorante şi antibiotice.

Frunzele de pătlagină conţin o serie largă de nutrienți, vitamine și minerale care pot ajuta corpul să se refacă.

Printre altele, frunzele sunt bogate în aucubină şi flavonoide, uleiuri volatile şi substanțe antibiotice, ajutând la vindecarea rănilor, la expectorație, fiind astringente și antibacteriene.

Sirop de pătlagină

Pătlagina este recomandată în cazurile de tuse, hemoroizi, cistită, astm, infecții, hipertensiune arterială, abcese și furuncule.

Poate fi administrată sub formă de pulbere, infuzii, comprese, gargară, cataplasme, tincturi și sirop.

Siropul de pătlagină este cel mai des folosit în cazul de tuse productiva, tuse seaca, studiile arătând că pătlagina are efect și calmeaza criza de astm.

Siropul de pătlagină poate fi găsit în orice farmacie sau magazin naturist sau poate fi făcut chiar acasă, prin metode foarte simple.

Sirop de pătlagină

Indicat pentru tuse, gripe și răceli, siropul de pătlagină este cel care pune capăt tusei productive sau neproductive și te lasă să dormi și să respiri în pace.

Intern: emolient, expectorant, antiinflamator, antispastic, antiulceros, astringent, antidiareic, hemostatic, hipocolesterolemiant, antiseptic, usor hipotensiv.

Extern: cicatrizant, antiinflamator, antiseptic, hemostatic.

Sirop de pătlagină: Mod de preparare varianta 1

Pentru preparare unui sirop de pătlagină ai nevoie de 50 de grame de plantă peste care se toarnă o jumătate de litru de apă clocotită.

Amestecul se lasă la infuzat 10 minute, după care se strecoară.

Lichidului obţinut i se adaugă aceeaşi cantitate de miere polifloră, se amestecă bine, după care se depozitează în sticle închise la culoare.

La nevoie se iau 2-3 linguriţe pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale.

Sirop de pătlagină: Mod de preparare varianta 2

Ingrediente:

  • o farfurie cu vârf de frunze proaspete de patlagină
  • 400 g zahăr brun
  • 400 g miere de albine polifloră sau de tei
  • jumătate de lămâie
  • 150 ml vodcă sau altă băutură spirtoasă foarte tare (peste 40 grade) sau 2 pastile clasice de aspirină netamponată

Preparare: Frunzele se spală și se scurg, dar nu se șterg de apă;

Se toacă mărunt frunzele și se pun într-o cratiţă împreună cu zahărul, zeama de lămâie şi un pahar mediu cu apă;

Amestecul se aduce în punctul de fierbere, dar fără să dea în clocot;

Reducem focul la minim, amestecăm mereu şi mai lăsăm să fiarbă lent 10 minute, până se topește tot zahărul;

Dacă nu s-a transformat totul într-o pastă fină, filtrăm printr-un tifon şi stoarcem bine;

Se adaugă mierea şi alcoolul sau aspirina făcută pulbere;

Siropul brun se toarnă în sticluțe mici care se păstrează la loc întunecos şi răcoros.

Sirop de pătlagină: Mod de preparare varianta 3

O metodă foarte eficientă de a prepara siropul de pătlagină este următoarea.

Luați un borcan cu gura mai lată și așezați în el, în straturi alernative, un strat de frunze de pătlagină și unul de zahăr brut.

Repetați acest procedeu până când se umple borcanul.

Apoi săpați o groapă într-un loc plin de umbră și puneți borcanul înăuntru, după ce îl înveliți în câteva straturi de hârtie pergament.

Peste borcan, puneți o bucată de lemn și apoi o piatră mai mare, iar apoi acoperiți groapa.

Lăsați bucata de lemn și piatra vizibile.

Borcanul se lasă în pământ timp de 3 luni, după care se dezgroapă, iar sucul se strecoară cu ajutorul unei prese de suc.

Apoi acesta se dă în clocolt și se îmbuteliează.

Doza recomandată este de două-trei linguriţe pe zi atât în cazul adulţilor, cât si al copiilor, cu 30 de minute înainte de masă.

Sirop de pătlagină: Contraindicatii

Intoleranţa la pătlagină.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte Articole