Sirop de cătină: beneficii şi preparare

Sirop de cătină

Sirop de cătină

Bogată în vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali, cătina întăreşte sistemul imunitar şi ajută la refacerea organismului.

Siropul este recomandat celor care suferă de anemie, dar şi persoanelor cu afecţiuni endocrine şi cardiace.

Te reface când eşti în convalescenţă

Lipsa poftei de mâncare, oboseala şi slăbiciunea sunt câteva dintre stările pe care le ai atunci când te refaci după o boală.

Pentru că eşti mai vulnerabil în convalescenţă, atât fizic, cât şi psihic, este necesar să ajuţi imunitatea cu vitamine şi cu minerale.

Cură de suc de cătină: 100 ml de două ori pe zi, de băut până în ora 14.00.

Poţi folosi şi sirop de cătină – o ceaşcă zilnic, pe stomacul gol.

Întăreşte imunitatea

Siropul de cătină, băut pe termen lung, duce la fortificarea organismului şi întărirea imunităţii.

Tuse

Poţi scăpa de tuse cu 500 ml suc, obţinut prin trecerea boabelor de cătină prin maşina de tocat, cu 500 ml miere.

Omogenizezi, păstrezi la frigider, într-un recipient de sticlă închis la culoare.

Sirop de cătină: Siropul este eficient în caz de

Sirop de cătină: Preparare 1 kg de cătină

Îl obţii astfel: într-un litru de apă în care ai adăugat 800 g zahăr, pui la fiert 3 cuişoare şi scorţişoară.

Când zahărul se dizolvă, adaugi câteva felii de lămâie şi 1 kg de boabe de cătină. Laşi să mai fiarbă timp de 10 minute.

Pui în borcane mai întâi boabele de cătină fiete, până umpli recipientul. Apoi, le îndeşi uşor cu lingura de lemn şi adaugi lichidul.

Închizi borcanele ermetic, le sterilizezi. Bei zilnic câte o ceaşcă zilnic, pe stomacul gol.

Sirop de cătină: Preparare 4 kg de cătină

Pentru a prepara acest sirop, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

4 kilograme de cătină

3 kilograme de miere de albine polifloră, de proveniență locală.

Dați fructele bine spălate prin storcătorul de fructe și legume, iar în sucul astfel obținut (aproximativ 2 litri) adăugați mierea.

Amestecați cu o lingură de lemn până ce acesta se dizolvă complet, iar siropul astfel obținut se păstrează la frigider, în borcane din sticlă, închise ermetic.

Se administrează câte 100 ml de sirop, diluat în 150-200 ml de apă plată, dimineața, pe stomacul gol, cu 20 de minute înainte de masă.

Atenție! A nu se consuma sirop de cătină înainte de culcare, deoarece are efect energizant!

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeste și alte Articole:

Cătina: beneficii şi contraindicaţii

Ceai de cătină: beneficii şi contraindicaţii

Ulei de cătină: preparare acasă, beneficii și tratamente