Sciatica: tratament, cauze, factori de risc, simptome

sciatica

Sciatica este termenul utilizat pentru a defini o durere frecvent întâlnită mai ales la femei, care radiază de-a lungul nervului sciatic.

Nervul sciatic este un nerv major, care se întinde din partea inferioară a coloanei lombare spre partea posterioară a fiecărui picior.

Când nervul sciatic este lezat sau este supus unei presiuni suplimentare, apare durerea în zona deservită de acesta.

Până la 90% dintre persoanele afectate îşi revin complet, fără a fi nevoie de intervenţii chirurgicale.

Sciatica: Factori de risc

  • Vârsta – din cauza deteriorării discurilor intervertebrale odată cu înaintarea în vârstă
  • Profesia – meseriile care presupun ridicarea de jos sau căratul unor obiecte grele pentru perioade îndelungate
  • Sedentarism (vezi şi articolul Afecțiuni provocate de sedentarism)
  • Fumatul

Sciatica: cauze

Hernia de disc. Cea mai frecventă cauză a durerilor cauzate de nervul sciatic, poate provoca inflamarea nervului prin deplasarea discului intervertebral.

Morb Pott sau spondilita tuberculoasă.

Sindromul piriform.

Tumori primitive ale nervilor periferici: benigne (fibromul, neurinomul, neurofibromul generalizat Recklinghausen) şi maligne (sarcomul şi neuroepiteliomul).

Tumori spinale. Uneori, sciatica poate fi determinată de tumori în creştere la nivelul măduvei spinării, durerea se amplifică odată cu mărirea în volum a tumorii.

Tumori secundare ce invadează din vecinătate şi prind în calea lor filete şi trunchiuri nervoase producând dureri locale şi dureri iradiate la distanţă. Metastazele în nervi sunt extrem de rare. Plexul lombosacrat poate fi lezat în tumori ale uterului şi vezicii urinare.

Carcinoamele ce produc neuropatii (în paraneoplazii).

Radiaţiile Roentgen în doze mari, folosite în tratamentul neoplasmelor regionale ce produc în nervii teritoriali demielinizări cu consecinţe senzitivo-motorii.

Inflamaţia nervului. Lezarea nervului (în traumatisme sau fracturi de pelvis şi cap femural). Infecţiile nervului.

Osteoartrita (boala degenerativă a discului): discurile se micşorează, pierzându-şi flexibilitatea şi proprietăţile de amortizare. În timp, aceste schimbări duc la stenoză sau la hernie de disc şi ulterior la inflamarea nervului.

Stenoza: îngustarea canalului spinal şi a canalelor radiculare nervoase apare pe măsură ce discurile se umflă sau bombează, articulaţiile de faţetă se măresc şi ligamentele se întăresc de-a lungul timpului. Pe măsură ce canalul spinal se îngustează, el comprimă măduva şi nervii lezându-i.

Paralizii prin presiunea patului apar la pacienţii imobilizaţi.

Paralizii posturale ale sciaticului popliteu extern la pacienţii care execută munci agricole.

Neuropatii iatrogene din diverse cauze:

  • droguri neurotoxice
  • utilizarea de bandaje
  • garouri
  • manşete strânse ce produc compresii
  • injecțiile în fese
  • diabetul (în peste 80% din cazuri, diabeticii prezintă neuropatii)
  • cauze vasculare ale unor mononevrite

Sciatica: simptome

Sciatica apare cel mai adesea pe o singură parte. Unii pacienți au o durere ascuţită pe o parte a şoldului sau a unuia dintre picioare.

Durerea poate fi resimţită, de asemenea, în spatele gambei sau în zona tălpii piciorului. Persoana care suferă de sciatică îşi simte slăbit piciorul afectat.

Durerile variază de la uşoare până la severe şi sunt clasificate ca fiind acute sau cronice.

Sciatica acută are legătură, deseori, cu leziunile ţesuturilor moi (entorse de muşchi, tendoane sau ligamente) sau hernia de disc şi de aceea este adesea numită durere mecanică acută de spate.

Durerea acută apare brusc şi, de obicei, se vindecă în câteva zile sau săptămâni.

Durerea sciatică cronică persistă (durează mai mult de 3 luni) şi sursa sa poate fi greu de determinat.

Durerea cronică poate fi prezentă tot timpul sau se agravează odată cu anumite activităţi.

Alţi factori care contribuie pot fi legaţi de modificările celulelor nervoase, cicatrizarea ţesutului, modificări artritice sau efecte psihologice ale durerii cronice.

Durerea sciatică clasică afectează un picior, apare în zona lombară şi iradiază în partea posterioară a coapsei, până la genunchi şi pe gambă către tălpi.

Durerea resimțită la nivelul piciorului este mai puternică decât durerea lombară şi poate varia în intensitate, de la uşoară la severă. Este adesea descrisă ca o presiune sau o durere cu caracter de arsură.

Uneori sunt prezente, de asemenea, şi paresteziile. Gesturi cum ar fi îndoirea sau răsucirea agravează durerea împreună cu tuşit, strănut, râs sau statul prelungit în ortostatism.

Durerea se calmează la mers sau în clinostatism.

În cazul paraliziei totale ale sciaticului are loc o paralizie completă a tuturor mişcărilor gleznei şi degetelor şi o pareză sau o paralizie a flexorilor gambei.

Pacientul poate sta în picioare, dar la mers are un stepaj accentuat.

Fibrele vegetative afectate ale sciaticului pot produce tulburări vasculo-nutritive (edeme, hiperkeratoză, piele uscată, modificări de culoare a pielii, uneori chiar ulceraţii).

În leziunile parţiale ale nervului sciatic, atingerea nervului sciatic extern are o manifestare evidentă. În ortostatism, piciorul este mai puţin scobit şi există o prăbuşire a bolţii plantare.

Când pacientul stă la marginea patului, vârful piciorului este mai căzut pe partea bolnavă. În timpul mersului, bolnavul ridică mult gamba deasupra solului şi vârful piciorului este căzut.

Din cauza paraliziei peronierilor, bolnavul nu poate bate tactul cu talpa piciorului când stă în picioare şi nu poate face eversiunea labei.

Tulburările de sensibilitate pot lipsi.

Uneori, pot să apară tulburări vasomotorii şi trofice sub formă de edem sau cianoză.

În cazul paraliziei nervului sciatic popliteu intern, piciorul este eversat şi se produce „picior valgus”.

Pacientul nu poate flexa degetele, nu poate să coboare vârful piciorului, nu poate face flexia plantară, nu poate să se ridice pe vârful degetelor şi nu poate sta în capul metatarsienelor.

Reflexul achilian şi medioplantar este abolit. Forţa este diminuată în flexorii degetelor şi ai piciorului.

Testul Pitres poate fi pozitiv (imposibilitatea de a ridica călcâiul când vârful piciorului este în contact cu solul).

Muşchii mici ai piciorului se atrofiază, rezultând o exagerare a boltei plantare prin acţiunea antagonistă a gambierului şi a peronierilor.

Degetele formează o gheară din cauza paraliziei interosoşilor, se produce un picior scobit, atrofic.

Sciatica: tratament

Tratamentul poate fi simptomatic sau cauzal. Uneori, compensarea organismului duce la remedierea simptomelor (în diabet).

Se are în vedere determinarea diagnosticului de certitudine pentru a crea premizele unui tratament corect.

În funcţie de gravitate, tratamentul poate fi farmacologic, non-farmacologic sau chirurgical, dar şi combinat în vederea asigurării funcţionalităţii optime a pacientului.

Tratament farmacologic (sciatica tratament pastile):

  • Antiinflamatoare nesteroidiene.
  • Antiinflamatoarele uzuale neselective trebuie asociate cu inhibitori de pompă de protoni, motiv pentru care antiinflamatoarele nesteroidiene selective COX 2 încep a fi preferate.
  • Antiinflamatoare steroidiene (la pacienţii cu risc mare de a dezvolta neuropatii compresive, tratamentul injectabil cu corticosteroid cu sau fără xilina este indicat).
  • Neurotonice.
  • Vitaminoterapie (în special B1 si B2) în cazul unor deficiențe nutriționale.
  • Antidpresive.
  • Anabolizante în amiotrofii importante.
  • Antioxidante (acidul alfa-lipoic) – studiile au arătat reducerea tulburărilor de sensibilitate din neuropatia diabetică.

Tratament non-farmacologic, utilizând diverse mijloace de recuperare medicală:

Electroterapie:

  • Ionogalvanizări
  • Curenţi Träbert
  • Curenţii interferenţiali
  • Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă
  • Tehnici de biostimulare laser
  • Stimularea nervoasă electrică transcutană (TENS)
  • Terapia cu înaltă frecvență pulsatilă.

Termoterapie (proceduri reci):

Masaj

  • Kinetoterapie
  • Hidrokinetoterapie
  • Biofeedback-EMG
  • Mecanoterapie

Terapie ocupațională – utilizează gesturi din viaţa cotidiană, fiind o metodă de recuperare fizică (terapia fizică) şi psihologică care urmăreşte creşterea forţei musculare odată cu obţinerea independenţei în viaţa cotidiană.

Ortezare – în vederea prevenţiei şi corectării deviaţiei membrelor sau segmentelor deviate.

Cura balneoclimaterică.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citește și alte articole:

Tratamente naturiste pentru lombosciatică

Sciatică Tratament Naturist

Nevralgia sciatică: dureri de şale şi picioare

Boli la coloană: simptome, cauze și prevenire

Durere de şold: simptome, cauze și tratament naturist