Salcia

salcia doftoria

Salcia – Salix alba ( Salicaceae )

Denumiri populare mai cunoscute: răchiţă, răchită albă, răchită de luncă, răţită, salşi, sălcuţă.

Salcia este un arbore ce atinge o înălţime de până la 20 de metri, cu coroana bogată, formată din ramuri subţiri şi flexibile când sunt tinere, de culoare galben – verzuie. Este răspândit în toată ţara, mai mult prin lunci şi zăvoaie, pe lângă mlaştini, pe văile râurilor, fiind dependent de umiditate, mai ales în zona de câmpie. Infloreşte în aprilie, odată cu apariţia frunzelor. In scopuri medicinale se utilizează scoarţa ramurilor (Cortez Salcis), perioada optimă de recoltare fiind în perioada martie – aprilie când seva abundentă permite desprinderea cojii cu uşurinţă de pe ramurile tinere (de doi – trei ani) prin tăieturi circulare la 10-20 cm, care se unesc printr-o tăietură în lung. La ramurile rupte se poate face cu uşurinţă şi simpla jupuire în fâşii. Produsul obţinut după uscare se prezintă sub formă de fâşii sau jgheab, cu suprafaţa externă netedă, verde – cenuşie până la verde – gălbui, cu gust astringent amărui. Scoarţa se poate recolta în aceleaşi condiţii şi de la alte specii ca Salix fragilis (răchita) şi Salix purpura (răchita roşie).

Componenţii principali: o substanţă de natură glicozidică (salicozida care prin hidroliză se dedublează în glucoză şi saligenină sau alcool salicilic), tanin de natură flavonică (salipurpozidul), derivaţi de natură flavonică sau heterozide, populazidă – salirepozidă, piceosidă, ceară, rezine, oxalaţi etc.

Proprietăţi : antireumatic, analgetic, febrifug, sedativ nervos, tonic, astringent, coagulant şi uşor hemostatic.

Indicaţii:

Intern: în tratamentul nevralgiilor, al reumatismului şi al gutei; în răceli scade febra datorită proprietăţilor antinevralgice; combate insomnia, eretismul genital şi stările de tristeţe.

Extern: se foloseşte sub formă de băi în ulceraţii ale pielii şi hemoroizi; sub formă de gargară în afecţiuni ale gâtului şi gurii.

Mod de folosire:

Intern: sub formă de pulbere 2-3 g între mese, sau infuzie de decoct 2-4 g %, luându-se trei – patru linguri pe zi; sau decoct – 10 g de coajă mărunţită cu 200 ml de apă rece, fierte 20-30 de minute şi se iau trei – patru linguri pe zi.

Extern: decoct – 15 g de coajă mărunţită la 200 ml de apă rece, sub formă de comprese, băi şi băi de şezut.

Observaţii: nu se depăşeşte doza prescrisă, întrucât poate produce intoxicaţii.

Utilizări populare: contra frigurilor – frunzele de coajă se fierb si din acest decoct se ia pe nemâncate, înainte de crize; contra rostului se fierbe în vin coajă de salcie bine pisată şi se bea în trei dimineţi, pe nemâncate; în igiena gurii – frunzele se fierb în oţet şi cu decoctul se spală cavitatea bucală.