Rapiță: tratamente naturiste cu rapiță

rapiță

Rapiță

Rapiţa este o plantă anuală care se cultivă pentru semnițele ei, fiind una dintre cele mai eficiente plante oleaginoase din lume.

Rapița conţine cele mai importante substanţe active care menţin organismul nostru în formă: proteine, hidraţi de carbon, minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu), celuloză, glucide, grăsimi, mucilagii, vitamine (A, B1,B2, C), niacin şi beta-caroten.

Proprietățile plantei au fost descoperite abia pe la mijlocul secolului XX.

Specialiștii care au studiat îndeaproape proprietățile rapiței, recomandă folosirea plantei pentru uz intern, sub formă de infuzie și decoct.

Aceste băuturi ameliorează numeroase afecțiuni printre care: anginele pectorale, boli renale, enteritele, guta și cancerul ( îndeosebi cancerul mamar și de piele).

Ceaiul de rapița tratează cu succes unele afecțiuni respiratorii, cardiace, afecţiuni ale rinichilor sau articulare.

Pentru tratament se consumă un ceai din una-două linguri de frunze de rapiță proaspete, mărunțite, care se infuzează în 250 ml apă clocotită timp de zece minute, apoi se strecoară.

Se recomandă câte două ceaiuri pe zi.

Ulei de rapiță

Dintre toate plantele oleaginoase, rapiţa ocupă locul 5 în clasamentul producţiei de ulei comestibil, valoros din punct de vedere nutrițional și medicinal.

Numeroasele studii au scos în evidență calitățile excepționale ale uleiului de rapiță în tratarea bolilor tubului digestiv: elimină constipația, paraziții intestinali, ajutând și la drenarea ficatului:

Zilnic, o linguriță de ulei de rapiță se recomandă în cazul constipației cronice, ascitei sau în afecțiunile ficatului.

În schimb, în tratarea paraziților intestinali se recomandă câte trei lingurițe de ulei de rapiță pe zi.

Uleiul din compoziţia plantei conţine enzima Q3, benefică pentru sănătatea oaselor.

Și mierea de rapiță conține această enzimă și nutriționiștii recomandă acest sortiment de miere ca adjuvant în tratamentul pentru osteoporoză.

În perioada de înflorire, florile de rapiţă atrag roiuri de albine care culeg cantităţi foarte mari de polen şi de nectar.

Mierea de rapiță, un sortiment delicios de miere naturală, care se cristalizează foarte repede, datorită conţinutului mare de apă din compoziţie (circa 18 %), este apreciat de nutriţioniştii europeni ca fiind un leac dovedit pentru diferite boli de ficat, de splină şi de pancreas.

În acelaşi timp, consumul de miere de rapiţă contribuie la refacerea şi la păstrarea elasticităţii pereţilor vasculari.

Terapeuţii europeni susţin că mierea de rapiţă are un gust foarte plăcut, nu este prea dulce, în comparație cu alte două sortimente apreciate de consumatori, precum mierea de tei şi mierea polifloră și se consumă mai ales dimineața, la micul dejun.

Rapiţa este o excelentă plantă meliferă și poate asigura o producţie de 50 kg de miere la fiecare hectar de cultură.

Infuzia de rapiță

Infuzia de rapiță, o băutură cu gust foarte plăcut, este o sursă excelentă de hidratare a organizmului în timpul verii.

Pentru a prepara o porție de ceai, folosim următoarele ingrediente: 275 ml apă plată și o inflorescență de rapiță.

Preparare: Se pune apa la fiert și când aceasta a atins punctul de fierbere, se îndepărtează de pe foc preț de un minut, pentru ca temperatura acesteia să scadă.

După aceea, se adaugă planta în apă, iar recipientul se lasă acoperit vreme de 7-8 minute. Infuzia se bea caldă. Zilnic, se consumă câte două căni de ceai.

Contraindicaţii

Nu au fost semnalate până în prezent reacţii adverse.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citește și alte articole:

Ulei de rapiţă: proprietăți și beneficii

Muştarul Alb

Muştarul Negru