Prazul

prazul doftoria

Allium porrum ( Liliaceae )

Plantă legumicolă bienală, cu tulpina cilindrică, înaltă de 30-40 centimetri, cu frunze lungi – lanceolate şi bulb cărnos.

In scopuri medicinale se utilizează frunzele şi rădăcina.

Componenţii principali: vitaminele B şi C, fier, calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, mangan, sulf, silicu, esenţă sulfo – azotată, mucilagii şi celuloză.

Proprietăţi: diuretic, laxativ, antiseptic, tonic al sistemului nervos, ajută digestia şi elimină acidul uric.

Indicaţii:

Intern: afecţiuni urinare, azotemie, insuficientă renală, obezitate, ateroscleroză, reumatism, artrită, gută, anemie, dispepsii.

Extern: abcese, furuncule, cistite, retenţie de urină, hemoroizi, bătături şi întărituri, plăgi, înţepături de insecte şi îngrijirea tenului.

Mod de folosire:

Intern: crud, rădăcini pisate şi puse în lapte – împotriva viermilor intestinali; 30 g de rădăcini macerate 10 zile într-un litru de vin alb, din care se bea un pahar în fiecare dimineaţă – azotemie; ciorbă de praz.

Extern: sucul de praz şi miezul de pâine dau o pastă care grăbeşte colectarea în abcese şi furuncule; la plăgi frunzele de praz sunt un bun pansament antiseptic şi cicatrizant; împotriva furunculelor – cataplasme cu pastă obţinută din rădăcină de praz zdrobită în putină apă îndulcită; în retenţie de urină şi cistite se fierb la foc domol 5 – 6 fire de praz acoperite cu ulei, care se aplică calde pe partea de jos a abdomenului; contra bătăturilor şi a locurilor întărite – frunză de praz macerată în oţet 24 de ore, ce se aplică noaptea pe locul respectiv, cu partea umedă, repetându-se la nevoie.

In general, prazul are cam aceleaşi întrebuinţări ca şi ceapa; este foarte bun vermifug, emolient şi expectorant (sirop pectoral concentrat) şi diuretic (decoct foarte concentrat cu miere).