Orzul

orzul doftoria

Hordeum vulgare (Gramineae)

Plantă anuală, cu tulpini înalte de 80 – 130 cm, fructe liniare, mai late ca ale grâului, cu limbul ondulat şi cu spic lung, format din 4-6 rânduri de boabe. Se cultivă ca furaj şi pentru industrie. In industria alimentară, boabele de orz au o largă utilizare în fabricarea berii (din orzoaică sau orzul cu două rânduri de boabe în spic, având boabele mai mari şi mai bogate în amidon), spirtului, dextrinei, glucozei, precum şi pentru arpacaş sau surogat de cafea.

Componenţii principali: hordenina (alcaloid), maltina, amidon, săruri (de calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu), vitamine (A, B, C), malţul (orzul încolţit) conţine în plus enzime şi cantităţi mai mari de vitamine.

Proprietăţi şi indicaţii: emolient în afecţiunile pulmonare, tuberculoză, bronşite cronice; tonic general al sistemului nervos; antidiareic în enterite, diaree, dizenterie; hipertensor în hipotensiunea datorată creşterii tonusului vagal (acţiune vasoconstrictoare; stări febrile, sub formă de decoct; antiinflamator în maladiile inflamatorii ale căilor urinare – nefrită, cistită.

Mod de folosire:

Intern: decoct cu 20 grame de orz perlat (sămânţa decojită şi albită, apoi lustruită mecanic) la 1 litru de apă – la discreţie; decoct de orz 50 grame la 1 litru de apă fiartă 30 de minute; fiertura de cereale a lui Combray (orz, grâu, porumb, fasole uscată, mazăre uscată, linte), câte o lingură de supă din fiecare, care se fierbe timp de 3 ore în 3 litri de apă; malţ – 5 la 20 grame pe zi în terciuri în alimentaţia copiilor, a convalescenţilor şi bătrânilor, a persoanelor obosite.

Extern: decoct de orz pentru gargare; făina în cataplasme în cazul infecţiilor cutanate.