Nucul

nuc Nucul

Nucul – Juglans regia (Juglandaceae)

Denumiri populare mai cunoscute: nucar, nuc costeliv.

Nucul este un arbore înalt de 18 m – 20 m, cu frunze penat – compuse cu 5 – 9 foliole late, eliptice şi fructul o drupă cu sămânţă comestibilă. Creste în toate zonele ţării, mai ales în regiunea podgoriilor. Uneori creşte sălbăticit prin păduri de amestec din regiunea de dealuri, în regiuni cu influenţă mediteraneană: Banat, Sud – Vestul Transilvaniei şi Vestul Munteniei.

In scopuri medicinale se utilizează frunzele (Folium Juglandis) recoltate din luna iulie când sunt tinere, prin strujirea foliolelor de pe axul frunzei. După îndepărtarea peţiolelor rămase, foliolele se usucă în strat subţire, în poduri acoperite cu tablă şi cât mai repede posibil. Produsul are miros aromat şi gust astringent – amărui.

Componenţii principali: tanin complex, ulei volatil, acid galic, inozitol, alfa şi bete hidroinglonă, inglonă, vitamina C, flavone şi substanţe minerale.

Proprietăţi:

Intern: astringent (datorită taninurilor), uşor hipotensiv, hipoglicemiant, anti alergic, anti inflamator, dezinfectant urinar, anti diareic, anti septic gastrointestinal.

Extern: anti septic şi anti eczematos.

Indicaţii:

Intern: în enterite acute, diabet zaharat, diaree, infecţii şi infecţii renale. Uleiul din seminţe (format din acizi graşi, din care peste 50% acid linoleic) este recomandat în alimentaţia dietetică pentru prevenirea aterosclerozei. In scrofuloză şi rahitism se folosesc frunzele de nuc care sunt un bun tonic; singure sau împreună cu frunze de salvie micşorează transpiraţia. In vindecarea leucoreei (scurgere albă) se foloseşte ceaiul de frunze de nuc, asociat cu băi locale.

Extern: pentru întărirea organismului, vindecarea diferitelor boli de piele ca eczeme zemuinde, ulceraţii şi furunculoză. Sub formă de comprese se folosesc în boli de ochi. In stomatite (afecţiuni ale gurii) se foloseşte decocţia de frunze. La vindecarea rănilor se utilizează o alifie preparată din frunze. La tenurile grase se aplică sub formă de complexe.

Mod de folosire:

Intern: infuzie: o linguriţă frunze la 200 de ml de apă clocotită, din care se beau două ceaiuri pe zi (diaree); infuzie mai concentrată: 20 de grame de frunze la 200 de ml de apă clocotită – se iau trei / patru linguri pe zi.

Extern: decoct (pentru băi): se fierb 100 de grame de frunze în trei / patru litri de apă, timp de 15 minute. Lichidul obţinut se amestecă în apa din cadă care trebuie să aibă o temperatură de 37 de grade Celsius. Se stă în baie aproximativ 15 min. – 20 min.

Alifie (ajută la vindecarea rănilor): se macerează 15 grame de frunze mărunţite în 100 de grame de ulei de floarea soarelui, la temperatura camerei. După 7 zile, vasul în care se află acest amestec se pune pe baia de apă în fierbere şi se lasă timp de trei ore. Se strecoară lichidul prin tifon sau pânză, i se mai adaugă 15 grame de ceară de albine şi se pune din nou pe baia de apă timp de 30 de minute. Se ia de pe foc si se amestecă până la răcire.