Micoza: paraziţi micotici (Tinea cruris și Tinea corporis) – simptome – cauze – tratament

micoza

Micoza

Bolile micotice sunt afecţiuni cauzate de invadarea organismului de către paraziţi micotici patogeni sau potenţial patogeni. O parte dintre aceste ciuperci trăiesc ca saprofiţi în natură (saprofiţi exogeni) sau în organismul uman sau animal (saprofiţi endogeni) şi devin numai accidental paraziţi.

Infecţiile provocate de paraziţii micotici sunt larg răspândite în întreaga lume.

După localizarea lor, infecţiile micotice se pot clasifica în două categorii:

  •  micoze superificiale, când paraziţii micotici atacă cu predilecţie pielea şi anexele sale
  •  micoze profunde, când paraziţii micotici invadează organele interne, sistemul nervos central, ţesuturile subcutanate, oasele

În ţara noastra predomină micozele superficiale, cele profunde având o apariţie sporadică.

Micozele superficiale

Dermatofitiile sunt produse de dermatofiţi şi cuprind următoarele tipuri principale de leziuni:

  •  micoze cutanate (epidermofitii)
  •  micoze unghiale (onicomicoze)
  •  pilomicoze
  •  micoze supurate

Micozele cutanate sau epidermofitiile sunt infecţii ale epidermului cornos, provocate de ciuperci parazite.

Tinea pedis (infecţia fungică a piciorului) este o infecţie micotică cu răspândire în toate continentele, fiind mai frecventă la vârsta adultă, fără deosebire de sex.

Condiţiile care favorizează răspândirea acestei micoze sunt: duşurile colective, băile publice, bazinele de înot, ştrandurile, sălile de sport, lucrul la temperaturi ridicate.

O altă cauză o reprezintă folosirea ciorapilor din material plastic, care împiedică respiraţia cutanată normală, reţinând astfel transpiraţia, ceea ce împiedică vindecarea şi favorizează recidivele.

Există următoarele forme de tinea pedis:

– forma uscată, când există o descuamare, uneori discretă, alteori foarte pronunţată, plantară sau în spaţiile interdigitale;

– forma cu leziuni veziculoase izolate sau confluente, ce apare pe faţa plantară sau feţele laterale ale picioarelor. Veziculele prezintă, de obicei, un conţinut clar, dar uneori poate fi purulent;

– forma intertriginoasă, cu localizare îndeosebi interdigitală, în care sunt prezente eroziuni, fisuri, maceraţie. Fundul pliului interdigital, alb, se detaşează, lăsând un epiderm roz, puţin umed. Pe feţele laterale ale degetelor picioarelor pielea este roză, umedă, uneori acoperită de un epiderm alb sidefiu. Fisurile jenează uneori la mers.

Leziunile descrise se pot întâlni adesea şi la mâini (tinea manum). Netratate, la aceste forme de tinea se pot constata edeme, jenă şi chiar durere.

O dată diagnosticată, tinea pedis beneficiază de tratament care va trebui individualizat, ţinând seama de forma clinică şi de toleranţa la medicaţia recomandată. Se poate indica un tratament extern şi unul intern, primul având rolul cel mai important.

Ca regulă generală, tratamentul local de întreţinere trebuie continuat şi după ştergerea leziunilor, însă două-trei luni, deoarece posibilitatea de recidivă, mai ales în anotimpul călduros, este foarte mare.

Măsurile de profilaxie individuală sunt deosebit de importante. Se recomandă evitarea purtării ciorapilor din material plastic, în special în timpul verii. În familiile unde este depistat un caz de epidermofitie este bine să se facă supravegherea şi controlul membrilor familiei, în vederea descoperirii unor forme incipiente şi a tratării lor.

Tinea cruris (epidermofitia inghinală)

Boala apare la orice vârstă, mai frecvent la adultul de sex masculin şi cu predominanţă în mediul urban. Afecţiunea apare la persoane cu diverse profesii, în special sedentare, având o incidenţă crescută în sezonul cald şi în condiţii de transpiraţie abundentă.

Transmiterea bolii este favorizată de frecventarea bolilor publice, a bazinelor de înot, a ştrandurilor şi de schimbul de echipament sportiv.

Din punct de vedere clinic, bolnavul prezintă placarde eritemato-scuamoase de culoare roşie închisă, bine delimitate, uneori cu mici vezicule. Leziunile sunt de obicei bilaterale şi interesează faţa internă a coapselor, putând afecta şi organele genitale externe, cu posibilitatea de extindere şi la nivelul regiunii suprapubiene şi pliului interfesier.

Profilactic, se recomandă evitarea folosirii în comun a unor obiecte ca: prosoape, costume de baie, echipamente sportive. Se recomandă îmbrăcămintea din bumbac şi lână, care nu favorizează şi nu reţine transpiraţia. Se evită ţesăturile din fibre sintetice, care nu pot fi fierte în momentul schimbării.

Tinea corporis (micoza corpului)

Este o afecţiune micotică întâlnită cu predominanţă în mediul urban, mai frecventă la sexul feminin. Vârsta nu joacă un rol deosebit în răspândirea acestui tip de dermatomicoză.

Afecţiunea este foarte contagioasă. Sursa de contaminare o reprezintă pisica şi vitele, dar şi frecventarea băilor publice, a duşurilor comune şi a ştrandurilor.

Leziunile de pe piele se prezintă sub forma unor placarde rotunde sau ovale, bine delimitate, de culoare roză, acoperite de scuame cu periferia veziculoasă. Veziculele pot exista uneori pe toată suprafaţa leziunii.

Extinderea se face rapid, prin margini, în timp ce centrul se vindecă. Pot exista mai multe elemente, din cauza unor inoculări multiple sau prin autoinoculare. Pruritul este variabil.

Ca măsuri profilactice se recomandă, pe lângă măsurile arătate şi la alte tipuri de dermatomicoze, evitarea contactului cu animale bolnave, tratarea lor.

Dermatofitiile sunt afecţiuni dermatologice a căror profilaxie trebuie respectată. Tratamentul lor, venind în sarcina medicului specialist, este de mai lungă durată.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte articole:

Petale de trandafir: proprietăţi şi utilizarea petalelor de trandafir în terapia naturistă

Boala Cushing: plan de îngrijire, tratament naturist, simptome

Cât de benefic este să mănânci usturoi pe stomacul gol

Rădăcină de brusture: tratamente naturiste pentru diverse afecțiuni