Medicamente care provoacă dependenţă

medicamente care provoacă dependenţă

Medicamente care provoacă dependenţă

Unele medicamente pot duce în timp la apariţia fenomenul de toleranţă, fapt ce face ca organismul să se obişnuiască cu substanţa respectivă şi să fie necesară chiar creşterea dozajului.

Dependenţa de medicamente este una de natură psihisică, iar ea se manifestă prin nevoia accentuată de a obţine efectul ce apare după administrarea pastilei.

Medicamente care provoacă dependenţă – Simptome:

Medicamente care provoacă dependenţă: pastile pentru durere

Lista medicamentelor care pot da adicţie este completată şi de cele care au ca principal efect calmarea durerii (durere de cap, dureri musculare, durere abdominală).

Iar riscul de apariţie a dependenţei este cu atât mai ridicat cu cât multe dintre acestea se eliberează fără prescripţie medicală.

Ele conţin substanţe precum codeina sau tramadolul, iar administrarea repetată sau în doză mai mare sunt factorii care favorizează dependenţa.

Medicamente care provoacă dependenţă: tratamente cu corticoizi

Parte din categoria de steroizi, corticoizii sunt hormoni sintetici ce se găsesc în cremele cortizonice indicate pentru mai multe afecţiuni dermatologice şi reumatismale, rolul lor fiind de a reduce inflamaţiile.

Dependenţa de corticoizi apare după o lungă perioadă în care persoana a folosit un astfel de tratament.

Renunţarea la acest tip de medicamente se face reducând doza, apoi se înlocuieşte cu alte, care nu conţin corticoizi.

Medicamente care provoacă dependenţă: picături pentru nas

Una dintre soluţiile la care apelăm ori de câte ori avem un nas înfundat (situaţie cunoscută în termeni medicali sub numele de congestie nazală) sunt picăturile.

Se administrează uşor, iar efectele apar imediat. Dar ştii că folosirea frecventă a acestora poate duce la dependenţă?

Mai exact, ele pot să conţină substanţe (efedrină, oxymetalozin sau clorhidrat de xilometazolină) care ajută la desfundarea nasului pentru câteva ore.

În timp, picăturile dau dependenţă, ba, mai mult, ele modifică echilibrul de la nivelul căilor respiratorii.

Medicamente care provoacă dependenţă: antidepresive

Ştiai că nu atât medicamentele indicate pentru stările de depresie, de anxietate sau pentru insomnie pot da în timp dependenţă, cât administrarea lor pe termen lung şi în doză mare?

Acestea sunt cunoscute sub numele de benzodiazepine şi fac parte din categoria pastilelor pshihotrope, ele numărându-se printre cele mai prescrise medicamente la scară largă, arată rezultatele studiilor recente.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeste și alte Articole:

Medicamente care îngraşă

Medicamente interzise la volan

Medicamente fără reţetă! Deşi par inofensive, ce probleme pot apărea de la ele

Alergie la medicamente