Măceşul

macesul maces doftoria

Măceşul – Rosa canina ( Rosaceae )

Denumiri populare mai cunoscute: răsură, trandafir sălbatic, rug, cadir, ruja.

Măceşul este o specie spontană cu frunze penat compuse, cu flori albe, roz sau galbene şi cu fructe mici roşii; strămoş al trandafirului; înfloreşte în iunie. Este foarte răspândit în ţara noastră. Creşte în rărituri de păduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu expunere însorită, în păşuni şi fâneţe, pe văile şi luncile râurilor, pe marginea drumurilor şi a căilor ferate. Arbust înalt de până la 3 metri.

In scopuri medicinale se folosesc fructele (Fructus Cynosbati) recoltate în lunile august – septembrie, înainte de căderea brumei, în funcţie de altitudinea terenului, când măceşile capătă culoarea roşu – închis.

Componenţii principali: acid ascorbic ( vitamina C ) şi acid dehidroascorbic, vitamina A, vitaminele B1 şi B2, vitamina P, acid nicotinic, vitamina K, zahăr invertit, tanin, acizii citric şi malic, pectine, ulei volatil, ulei gras, flavonoizi, carotenoide, săruri minerale, urme de vanilină, alfa şi beta tocoferol ( vitamina E ), lecitine, zaharuri etc.

Proprietăţi: datorită acidului ascorbic şi acidului dehidroascorbic cu care formează un sistem „redox” joacă un rol important în oxido-reducerile biologice şi respiraţia celulară. Vitaminele ( în special vitamina P) scad permeabilitatea şi fragilitatea capilarelor, normalizând circulaţia sângelui. Completează necesarul de săruri ale organismului şi au acţiune diuretică (atribut al seminţelor). Este un bun colagog şi coleretic, tonic, vitaminizant şi vasodilatator arterial. Impiedică formarea calculilor renali, fapt pentru care se recomandă în bolile căilor urinare şi de rinichi pentru o cură îndelungată (nu produce iritaţii). Măceşele au însuşirea de a mari secreţia biliară fiind indicate în afecţiunile ficatului; mai sunt recomandate în stările de inflamaţie intestinală.

Indicaţii: 

Intern: se recomandă în avitaminoze, enterocolite, calculoză renală, tulburări de circulaţie periferică, antihelmintic.

Mod de folosire: 

a. Decoct – 2 linguriţe de frunze zdrobite la 500 ml de apă; se fierb 10 minute. Fructele se introduc în momentul când apa începe a clocoti – pentru conservarea vitaminei C. După ce se răceşte, ceaiul se strecoară printr-o pânză şi se îndulceşte după gust. Se bea căldut sau rece, în cursul unei zile.

b. Sub formă de băutură răcoritoare obţinută prin amestecarea a 100 grame de maceşe spălate şi zdrobite cu un litru de apă rece. Se lasă la macerat 12 ore, se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 de grame de zahăr şi se completează cu apă până la un litru. Se păstrează la rece.

c. Fructele de măceş, din care s-au eliminat sâmburii şi perii, pulverizate şi amestecate cu miere de albine, se recomandă pentru eliminarea viermilor intestinali.

d. Pulpa măceşelor, suculentă şi dulce, mai ales după căderea brumelor, se utilizează pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe – recomandate tuturor şi în primul rând convalescenţilor.

Menţionăm că fructele măceşului de munte ( Rosa pendulina ) au un conţinut mult mai mare în vitamine, în special vitamina C. Pentru preparatele din măceşe se vor folosi numai vase smălţuite (inoxidabile), deoarece metalele descompun vitamina C.