Lăptişorul de matcă – „simbol al vieţii”

Lăptişorul de matcă doftoria

Lăptişorul de matcă – „simbol al vieţii”

Lăptişorul de matcă este cel mai valoros produs al stupului, utilizat în medicina internă, în terapiile alternative, dar şi în cosmetică, datorită vitaminelor şi aminoacizilor esenţiali care au efecte uimitoare asupra tenului şi părului. Vrednicele albine lucrătoare secretă prin glandele hipo-faringiene ceea ce numim lăptişor de matcă: o licoare de culoare albă-gălbuie, uşor vâscoasă şi omogenă, destinată să hrănescă exclusiv regina stupului, pe toată durata vieţii ei, larvele de albine lucrătoare şi trântorii, în primele trei zile de viaţă, după ecloziune. Filozoful grec Aristotel, în retorica şi scrierile sale despre biologie şi zoologie, recomandă lăptişorul de matcă, împotriva bolilor de piele, iar Hipocrate, consideră lăptişorul de matcă „un medicament virtuos, cu puterea de a prelungi viaţa”. Acest miracol al stupului este o „bombă” de vitamine, minerale, oligoelemente şi acizi graşi esenţiali. Unul dintre ingredientele principale ale lăptişorului de matcă este acidul hidroxi-decenois (HDA), cu efect antimicrobian.

Proprietăţile şi beneficiile aduse pielii şi părului:

  • Regenerează ţesutul epithelial, ceea ce dă strălucire tenului şi duce la revitalizarea lui
  • Stimulează producerea de colagen, prevenind astfel formarea sau chiar diminuarea ridurilor
  • Hidratează şi hrăneşte în profunzime pielea, ceea ce creează tonifiere facială şi efect de lifting
  • Regenerează şi vitalizează, stimulând creşterea părului şi dispariţia mătreţii
  • Excelent pentru tenurile uscate, mature şi devitalizate. Datorită PH-ului acid se poate folosi cu succes şi pe tenurile mixte şi grase

Mască pentru părul uscat:

Două grame de lăptişor de matcă, un gălbenuş de ou (sau două în funcţie de lungimea părului), două linguri de ulei de măsline şi o linguriţă de ulei de cocos; se amestecă bine, iar compoziţia obţinută se întinde pe toată lungimea părului şi se acoperă capul cu un prosop de bumbac. Lăsaţi masca să acţioneze timp de 3-4 ore, după care clătiţi cu apă caldă din abundenţă, iar pentru degresarea părului folosiţi şampon, urmat de balsam, dacă mai este necesar. După aplicarea acestei măşti hrănitoare, părul este mai voluminos, arată mai sănătos, strălucitor şi plin de vitalitate.