Hameiul

hameiul hamei doftoria

Hameiul – Humulus lupulus ( Cannabinaceae )

Denumiri populare mai cunoscute: amei, himel, măiugă, tofolean.

Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare, cu flori unisexuale, galben – verzui. Inflorescenţele femele conţin o substanţă aromatică (lupulina) şi sunt folosite la fabricarea berii. Este răspândită în toată Eurasia. La noi creşte prin tufişuri, de-a lungul apelor curgătoare, la marginea pădurilor, pe garduri, de la câmpie până la altitudinea de 1000 m. Se cultivă numai plantele femele pentru conurile întrebuinţate în industria berii. Infloreşte în iulie – august. Nu se poate confunda cu Vitis Sylvestris pentru că este aspră şi lemnoasă.

In scopuri medicinale se recoltează numai conurile femele ( Strobuli Lupuli ) prin ciupire, cu pedunculul sub un centimetru, când au culoarea verzuie de la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie; acestea se usucă la umbră, la temperatura camerei. Conurile bune de recoltat se recunosc după culoarea verde sau verde – gălbui şi bracteele alipite. Când au căpătat culoarea galbenă, iar bracteele sunt desfăcute conurile au pierdut caracterul medicinal. Produsul are miros aromatic pătrunzător şi gust amar. Dacă conurile femele după uscare se bat, perii glandulari se desprind de pe bracteele lor sub forma unei pulberi mai groase, uşor lipicioasă, de culoare galbenă până la galben – aurie denumită lupulină ( Glandulae Lupuli sau Lupulinium ).

Componenţii principali: în perii glandulari se găseşte o oleorezină formată din ulei volatil şi o rezină ce contine două principii amare de natură fluoroglucinică: humulona şi lupulona; uleiul volatil conţine: mireen, humulen, farnesen, izovalerianat de bornil şi caneben, tanin, colină, grăsimi, săruri minerale etc.

Proprietăţi: acţiune farmacologică tonic – amară; gastrică şi aromatizantă; acţiunea bactericidă, în special tuberculostatică; uleiul volatil şi cele două principii amare conferă produsului acţiune sedativă centrală, psihotropă, favorabilă în stări de excitaţie şi insomnii.

Indicaţii:

Intern: ca eupeptic – amar şi calmant în eritemul genital, precum şi în insomnii, tuberculoză şi nevroze cu anxietate.

Extern: în acnee, seboree şi în Trichomonas vaginalis.

Mod de folosire:

Intern: calmant nervos: o linguriţă şi jumătate de conuri la 200 de ml de apă clocotită (se bea fracţionat în trei reprize, în cursul unei zile); somnifer: o lingură de conuri la 200 de ml de apă clocotită (se bea seara la culcare).

Extern: infuzie sub formă de comprese în acnee şi seboree şi spălături vaginale.

Utilizări populare: cataplasme contra durerilor, realizate din flori şi foi; florile adunate toamna se pun în saltelele celor care nu pot dormi; decoctul dintr-o mână de flori fierte într-o litră de apă, strecurat şi îndulcit cu zahăr, se foloseşte contra blenoragiei; cu flori şi frunze se fac lăutori contra rofiilor şi a altor bube pe cap, precum şi scăldători pentru copiii „jigăriţi”.