Fosfor: excesul de fosfor, simptomele lipsei de fosfor în organism şi rolul său

fosfor

Fosfor: excesul de fosfor, simptomele lipsei de fosfor în organism şi rolul său

Fosforul, împreună cu calciul, determină duritatea oaselor şi dinţilor, în care se află 85% din fosforul din organism. Fosforul participă şi la numeroasele reacţii chimice din organism, cele mai importante fiind producerea energiei, metabolismul proteinelor, carbohidraţilor şi al grăsimilor, sinteza proteinelor.

Fosforul este o substanţă minerală atât de răspândită în natură, încât alimentaţia obişnuită conţine o cantitate de fosfor de 7-10 ori mai mare decât necesarul unui matur. Acesta se găseşte în lapte, diferite tipuri de carne, peşte, ouă, cereale, alune, bob uscat, mazăre, linte şi zarzavaturi.

Fosforul intră în diverse interacţiuni cu alte elemente şi substanţe minerale:

  • cu preparatele antiacide: de regulă, conţin sau magneziu sau aluminiu, ambele substanţe influenţează procesul de asimilare a fosforului
  • fierul, de asemenea, poate influenţa capacitatea de asimilare a fosforului
  • organismul reglează echilibrul între calciu şi fosfor. Dacă alimentaţia dumneavoastră conţine prea mult fosfor, acesta poate provoca reducerea cantităţii calciului în oase şi dinţi şi micşorarea durităţii acestora metabolismul normal al fosforului necesită o cantitate suficientă de vitamina D

Mod de administrare

Fosforul este atât de răspândit, încât deficitul lui este atestat foarte rar. Deşi cele mai bogate surse de fosfor sunt de origine animală, chiar şi vegetarienii pot obţine o cantitate suficientă din alimente, cu condiţia să consume ouă şi alune. Motive pentru administrarea suplimentară a fosforului apar extrem de rar.

Simptomele lipsei de fosfor

Simptomele insuficienţei: pierderea poftei de mâncare, slăbirea, astenia şi surmenarea, paresteziile şi junghiurile, dureri de oase, starea de anxietate, senzaţia de frică.

Excesul de fosfor

Simptomele supradozării: nu sunt cunoscute simptomele supradozării decât la persoanele care suferă de afecţiuni grave ale rinichilor (insuficienţă renală), din cauza cărora nu îşi pot epura organismul de surplusul din acest mineral. Dar chiar şi în acest caz, simptomele nu sunt cauzate de cantităţile prea mari, ci, mai degrabă, de nivelului redus al calciului, care apare în urma surplusului din acest mineral. Aceste simptome includ hiperexcitabilitatea musculară şi psihică, spasme musculare şi convulsii.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte articole:

Cum se manifestă lipsa de vitamine și minerale? Ce simptome îți transmite corpul

Mineralele şi importanţa zincului în organism

Sodiu: importanţa sodiului în organism, simptomele insuficienţei şi supradozării

Substanţe minerale şi rolul lor în organism