Exerciţii pentru dureri de spate

Exerciţii pentru dureri de spate

Exerciţii pentru dureri de spate

Exerciţii pentru dureri de spate:  Lipsa activităţii fizice şi poziţia neconfortabilă de pe scaunul de la birou provoacă dureri de spate, în special în zona gâtului.

Descoperă câteva exerciţii terapeutice care te vor ajuta să te simţi mai bine.

Exerciţiile fizice întăresc musculatura, previn inflamaţia şi durerea de spate.

Înainte să te le exersezi, fă-ţi o baie fierbinte sau pune-ţi pe zona cu probleme un prosop cald timp de 15 minute.

Dacă după şedinţa de exerciţii apar dureri, înseamnă că trebuie să te opreşti şi să continui a doua zi.

Treptat, muşchii vor deveni mai puternici şi vei putea trece la exerciţii mai dificile. În fiecare zi, trebuie să exersezi cel puţin 15 minute, iar rezultate nu vor întârzia să apară.

Aşază-te pe un scaun şi stai cu spatele şi cu umerii cât mai drepţi.

Întoarce capul la stânga şi la dreapta, până când bărbia va fi la acelaşi nivel cu fiecare umăr. Repetă acest exerciţiu de aproximativ 10 ori. Dacă ai dureri atunci când faci această activitate, întoarce capul atât cât să nu simţi niciun disconfort.

În aceeaşi poziţie, apleacă capul până ajungi cu bărbia în piept, de 10 ori.

Ultimul exerciţiu presupune să dai capul pe spate cât mai mult, îndreptând bărbia spre tavan şi păstrând spatele şi umerii drepţi.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte Articole :

Alimentaţia potrivită pentru sportivi

Beneficiile sportului: mişcarea şi memoria

5 exerciţii cardio acasă care slăbesc

Exerciţii cardiovasculare bune pentru circulaţia sângelui

Sport: lista sporturilor eficiente în arderea caloriilor