Donare sânge: beneficii pentru sănătate ale donării de sânge

donare sânge

Donare sânge: beneficii pentru sănătate ale donării de sânge

  • Donare sânge beneficii: pierzi calorii

O consecință a donării de sânge este pierderea de calorii. După donarea de sânge, corpul își reînnoiește volumul de sânge pierdut. Astfel, cercetătorii de la Universitatea California din San Diego, SUA, sunt de părere că pentru fiecare 250 de grame de sânge donat, o persoană poate pierde până la 600 de calorii.

  • Donare sânge beneficii: protejează inima

Potrivit unui studiu publicat de Journal of the American Medical Association, oamenii cu vârste între 43 de ani şi 61 de ani au o rată mult mai mică de incidente cardiace dacă sunt donatori de sânge periodici. În plus, un studiu realizat în Finlanda pe un grup de peste 3000 de bărbaţi a demonstrat că bărbaţii şi-au redus cu 88% şansă unui incident cardiovascular.

  • Donare sânge beneficii: crește rezistența organismului

Știai că donarea de sânge creşte imunitatea şi rezistenţa la traumatisme, iar riscul de paralizie şi de accident vascular scade cu 30%? Donarea nu numai că ajută la salvarea altor vieţi, însă este şi recomandată persoanelor hipertensive care nu urmează un tratament pentru această afecţiune. După fiecare donare, sângele din corp se „reîmprospătează”. Astfel, capacitatea organismului de a lupta contra infecțiilor este mult mai mare.

  • Donare sânge beneficii: diminuează riscul de cancer

Un alt studiu publicat în Journal of the National Cancer Institute din Marea Britanie a demonstrat, de asemenea, că există o legătură între cantitatea de fier din sânge şi riscul de cancer, crescând numărul de radicali liberi din corp. În linie cu această teorie, un alt studiu de 5 ani făcut pe 2300 de oameni a descoperit că persoanele care donează sânge de două ori pe an au o rată mai mică de cancer şi o rată de mortalitate mai mică decât cei care nu donează sânge. Trebuie menționat însă că aceste beneficii sunt valabile în cazul donaţiilor de sânge la intervale regulate şi nu incidentale.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Află cum poți să donezi la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti

Citeşte şi alte articole:

Grupa sanguină: la ce boli eşti predispus şi cum stai cu sistemul imunitar în funcţie de grupa de sânge

Exerciţii cardiovasculare bune pentru circulaţia sângelui

10 remedii naturiste pentru circulaţia sângelui (ritm cardiac, palpitaţii, aritmii etc.)