Cum şi când se culeg plantele medicinale

Cum şi când se culeg plantele medicinale doftoria

Cum şi când se culeg plantele medicinale

Cele mai bune efecte lecuitoare au ierburile proaspăt culese; ele sunt neapărat necesare pentru o reuşită în cazurile de îmbolnăviri grave.

Ierburile proaspete vi le puteţi culege singuri, începând cu primăvara timpurie, uneori deja înainte de sfârşitul lui februarie, până prin noiembrie. Unele pot fi găsite şi în timpul iernii sub pătura de zăpadă, dacă li s-a reţinut locul (de exemplu: rostopasca).

Pentru iarnă se face o provizie nu excesiv de mare de ierburi. In acest scop, trebuie să le culegem în perioada conţinutului cel mai mare de substanţe active:

  • Flori – la începutul perioadei de înflorire
  • Frunze – înainte şi după perioada de înflorire
  • Rădăcinile – sunt scoase din pământ la începutul primăverii sau toamna
  • Fructele – se culeg în perioada coacerii

A se respecta următoarele indicaţii: să nu se adune decât plante sănătoase, curate, fără insecte! Să se culeagă plantele în zilele însorite, în stare uscată, atunci când roua s-a dus.

Nu sunt locuri bune de cules următoarele: câmpurile îngrăşate chimic, câmpiile şi malurile de ape murdare, infestate, terasamentele de cale ferată şi locurile apropiate de străzi cu circulaţie intensă, de autostrăzi şi instalaţii industriale.

Nu rupe plantele cu rădăcină cu tot, nu face pagube! Unele specii sunt ocrotite de lege.

A nu se strivi florile şi frunzele în timpul culesului şi a nu se utiliza pungi şi sacoşe de plastic pentru adunat! Plantele încep să transpire şi se înegresc mai târziu, în timpul uscatului.