6 remedii naturiste pentru buze crăpate şi uscate

buze crăpate

Buze crăpate şi uscate – 6 remedii naturiste

Atât aerul excesiv de cald din timpul verii, cât şi aerul foarte rece pe timp de iarnă vă pot afecta, în egală măsură, buzele. Dacă nu sunt îngrijite şi protejate corespunzător, buzele se vor usca şi vor crăpa.

  • 1. Miere de albine pentru buze crăpate şi uscate

Mierea de albine constituie o excelentă alegere pentru buzele uscate şi capate, datorită proprietăţilor hidratante şi vindecătoare. Mierea de albine este foarte folositoare în cazul tăieturilor superficiale şi, ca urmare a acţiunii sale antibacteriene, va împiedica infectarea buzelor. Aplicaţi puţină miere de albine pe buze înainte de a vă duce la culcare. În timpul zilei: o jumătate de oră ca timp de acţionare este suficientă pentru a acţiona şi a vă calma buzele. În cazuri severe, este recomandată repetarea operaţiunii de mai multe ori pe zi.

  • 2. Consum ridicat de apă pentru buze crăpate şi uscate

Buzele crăpate sunt adesea un semn că organismul nu are suficientă apă pentru a menţine pielea hidratată. Dacă vi se crapă frecvent buzele, încercaţi să măriţi consumul de lichide.

  • 3. Smântână pentru buze crăpate şi uscate

Smântâna poate fi aplicată cu succes de mai multe ori pe zi pentru a înlătura celulele moarte şi a le catifela. Crăpăturile din colţurile gurii indică o deficienţă de riboflavina (vitamina B2) şi pot fi tratate prin administrarea de suplimente de vitamine.

  • 4. Aloe vera pentru buze crăpate şi uscate

Dacă buzele sunt uscate excesiv sau crăpate din cauza expunerii solare, aloe vera poate constitui o alegere potrivită pentru catifelarea şi revigorarea lor. Folosiţi gelul direct de la plantă sau găsiţi în farmacii un gel pur de aloe vera.

  • 5. Uleiul de măsline pentru buze crăpate şi uscate

Uleiul de măsline extravirgin este, de asemenea, un foarte bun hidratant în cazul în care aveţi buzele uscate.

  • 6. Unt de Shea pentru buze crăpate şi uscate

Untul de Shea este extrem de hidratant şi hrănitor pentru piele, în general. Masaţi buzele crăpate şi veţi scăpa de acest inconvenient. Fiind indicat pentru pielea sensibilă, este folosit cu succes în loţiuni şi alte produse cosmetice pentru bebeluşi.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte articole:

Deshidratare: 5 semne că aveți nevoie de mai multă apă

10 semne că puteți avea o deficiență de fier